Actorul Ion Besoiu a murit la vârsta de 85 de ani. Potrivit relatărilor din presă, actorul Ion Besoiu era internat la Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu”, unde s-a înregistrat decesul, în cursul dimineţii de miercuri. În ultimele zile, Ion Besoiu fusese mutat în secţia de Terapie Intensivă a instituţiei, starea sa fiind foarte gravă.
Trupul neînsufleţit al actorului Ion Besoiu, care a încetat din viaţă miercuri, la vârsta de 85 de ani, va fi depus, vineri, la Teatrul Bulandra din Bucureşti, iar înmormântarea va avea loc sâmbătă, a declarat Alexandru Darie, directorul instituţiei teatrale, pentru News.ro.
Mai jos puteţi citi declaraţia din 2013 a lui Ion Besoiu din spectacolul Mobilă şi durere al Teatrului Nottara în care Ion Besoiu juca rolul lui Paul.
Ion Besoiu:
„Personajele lui Mazilu sunt foarte greu de interpretat.”
– Interviu realizat de Monica Matei
„Eu am avut bucuria să îl cunosc personal pe Teodor Mazilu. Pot chiar să spun că am fost prieteni şi, în perioada în care am fost director la Teatrul „Bulandra”, au fost montate toate piesele lui, în afară de Somnoroasa aventură. Au fost montate inclusiv O sărbătoare princiară şi Frumos e în septembrie la Veneţia, într-un spectacol-coupé. Am jucat şi în Aceşti nebuni făţarnici, împreună cu Octavian Cotescu, Gina Patrichi, Rodica Tapalagă. Era un spectacol admirabil! Mazilu era un dramaturg cu totul şi cu totul special, care ne-a încântat cu piesele lui, ne-a dat posibilitatea să facem personaje „cărnoase”, adevărate, reale, din lumea contemporană. Întâmplarea sau chiar istoria ne face să fim convinşi că piesele lu
i, cu toate că au fost scrise în urmă cu treizeci şi ceva de ani, au o actualitate extraordinară. În sensul că noi ne-am schimbat după revoluţie, dar foarte multe moravuri au rămas aceleaşi… Aceste moravuri ne aparţin, sunt undeva, în interiorul nostru… biologic, mental, sufletesc. Întotdeauna, când am avut de-a face cu Mazilu, l-am comparat cu Caragiale, care e la fel de actual şi astăzi şi va fi actual şi peste o sută de ani. Aceasta este convingerea mea, pentru foarte greu s-au schimbat mentalităţile românilor. De aceea, textul lui, Mobilă şi durere sună la fel de actual şi astăzi. Prin anii ’80, când s-a montat Mobilă şi durere, a fost o distribuţie foarte bună, iar spectacolul a avut mult succes, a făcut deliciul publicului şi s-a jucat o lungă perioadă de timp. Eu am jucat şi într-un film realizat de Mircea Mureşan, după un roman admirabil scris de Teodor Mazilu: Bariera. Personajele lui Mazilu sunt foarte greu de interpretat; au o anumită cheie comică pe care trebuie să o găseşti. Ele trebuie jucate nu cu conştiinţa că joci o comedie, ci trebuie jucate real, cu credinţa că personajele sunt adevărate, că nu trebuie şarjate. Dramaturgia lui are atâta suculenţă, iar personajele sunt atât de trainic şi serios construite, încât actorul nu trebuie să se străduiască foarte mult. Şi, categoric, nu trebuie să joci cu ideea că trebuie să prezinţi comicul de situaţie şi al limbajului. Sigur, au fost o serie de dramaturgi, comediografii epocii comuniste, care au scris câteva comedii foarte izbutite, chiar şi Baranga, chiar şi Băieşu. Dar, cred că Teodor Mazilu e deasupra tuturor”, explică Ion Besoiu.
„Şi mă bucur foarte mult că Teatrul Nottara a avut această iniţiativă să îl repună în actualitate pe Teodor Mazilu. Şi poate că ar trebui ca mai mulţi regizori să se angajeze în căutarea cheilor moderne a pieselor lui şi a actualităţii lor. Regizoarea Alice Barb a fost foarte inspirată când a ales această piesă. Pentru mine, este prima dată când joc la Teatrul Nottara. Am descoperit aici un colectiv de oameni foarte dotaţi şi foarte devotaţi teatrului şi mişcării teatrale şi devotaţi realizării spectacolului şi a fost o bună colaborare, o simbioză – aş zice – excelentă între regizor şi noi şi corpul tehnic şi vreau să mulţumesc Teatrului Nottara că m-a invitat să particip la acest spectacol!”, declara Ion Besoiu
Potrivit site-ului http://cimec.ro/ (mai multe detalii aici.) ultimul spectacol în care a jucat Ion Besoiu a fost Mobilă şi durere, la Teatrul Nottara. Amintim mai jos distribuţia spectacolului.
Mobilă şi durere
de Teodor Mazilu
Distribuţia:
Sile – Gelu Niţu
Paul – Ion Besoiu
Gore – Dani Popescu
Urechiatu – Şerban Gomoi
Lizica – Ada Navrot
Melania – Ioana Calotă
Chelneri – Mircea Teodorescu, Ştefan Bahnaru
Interpretează la ţambal: Costel Istrate
Regia, ilustraţia muzicală şi light-design: Alice Barb
Scenografia: Dana Istrate






















