Încă un Atelier – curs de leadership prin actorie

 

Dead-line înscrieri 1 februarie

 

Detalii despre încă un Atelier:

 

Cost:GRATUIT pentru studenți pe baza copiei după carnetul de student (vizat pe anul în curs) și cartea de identitate

 

Durata: 6 săptămâni în perioada 7 februarie–16 martie 2017

 

Ritmicitatea atelierului: de două ori pe săptămână, 3 ore.

 

Zile de atelier: marțea și joia în intervalul orar 19.00-22.00

 

Loc: sala Teatrului Studențesc „Podul” a Casei de Cultură a Studenților din București

 

Cum te poți înscrie?

 

Trimiți un mail la adresa:mihai.muntenita@ccs.ro, în care specifici:

 

la subiectul mesajului:încă un Atelier – leadership prin actorie

 

în corpul mesajului: cum te numești, vârsta pe care o ai, universitatea, anul de studiu, numărul tău de telefon și motivul pentru care ți-ai dori să participi la un astfel de atelier.

 

Cineva îți va răspunde cât de repede 🙂

 

Numărul de locuri este de maxim 20 de persoane. Au prioritate la înscriere studenții aflați la început de studii, față de cei aflați în anii terminali sau master.

 

………..

 

Încă un Atelier este un curs de leadership cum nu te-ai aștepta. Spunem asta pentru că   noi folosim de exerciții prealute din antrenamentul actorilor pentru dezvoltarea ta ca lider și a relațiilor tale cu cei din jur. Înscrierea la acest curs vine la pachet cu sesiuni individuale de coaching și sesiuni de lucru în echipă.

 

Ca să înțelegi: vor exista întâlniri la care vei fi singur cu unul dintre trainerii noștri, precum și sesiuni în care vei lucra și socializa cu ceilalți participanți la curs.

 

Îți propunem asta, pentru că am simțit că este nevoie și de câteva întâlniri cu fiecare participant pentru o mai bună înțelegere a lucrurilor pe care le discutăm la curs. Mai credem că întâlnirile one-on-one ne vor ajuta și pe noi să fim mai aplicați în îndeplinirea nevoilor tale și în maximizarea dezvoltării tale.

 

Orarul sesiunilor individuale le stabilim când ne vedem, în funcție de timpul de care dispui (nu vrem să lipsești de la cursuri – știm cât sunt de importante pentru tine :)), iar sesiunile individuale vor fi de maxim 90 minute, dimineața :).

 

Ce vei învăța de la noi?

 

Cum să iți controlezi emoțiile, în așa fel încât acestea să devină un atu și nu o piedică.

Cum să iei decizii mai bune în diferite contexte.

Cum să te adaptezi mai rapid.

Ce pași să urmezi pentru îndeplinirea obiectivelor tale.

Cum să fii autentic.

 

Despre ce nu vorbim:

 

Despre a trișa apelând mici șiretlicuri pentru câștig imediat.

Despre minciună 🙁

Despre folosirea trucurilor pentru a trece mai ușor peste momentele dificile. (ex. să ții ceva în mână ca să scapi de emoții când vorbești)

 

Cam despre ce lucruri vei auzi la curs:

 

  1.  Expunerea;
  2.  Proces;
  3.  Responsabilitate;
  4.  Interviu;
  5. Imaginație;
  6.  Atenția spre altcineva;
  7.  Tehnică vocală;
  8. Empatie;
  9. Recapitulare;

 

 

Proiect finanțat de Ministerului Tineretului și Sportului

prin Casa de Cultură a Studenților din București și Teatrul Studențesc „Podul”

www.ccs.ro

facebook