Același cadru pe vreme urâtă și vreme frumoasă poate aduce detalii noi. Studiu de caz: șoseaua Berceni spre intersecția de la Apărătorii Patriei, în sudul Bucureștiului.
Pe vreme urâtă, cadrul e dezolant și, pentru că orizontul e încețoșat, accentul cade inevitabil pe diferența frapantă între dezvoltarea socialistă care s-a oprit în anii ’80 la linia străzilor Turnu Măgurele și Sergent Ion Iriceanu și haosul urbanistic din prim-plan, unde în dreapta sunt ultimele străzi din Popești-Leordeni și începutul municipiului București, iar în stânga e municipiul București (șoseaua Berceni e limită administrativă a orașului). Practic, tot aia e, vechile case țărănești au fost înlocuite cu experiemnte eșuate/încropite de arhitectură, în lipsa unei viziuni urbanistice pentru zonă.
Pe vreme frumoasă, orizontul se lărgește, vedem clar până spre nordul orașului și recunoaștem lejer siluete cunoscute, de la stânga la dreapta: Casa Poporului, zona de birouri Victoriei, Casa Presei, Hotel Intercontinental și un ansamblu apropiat – Asmita Gardens, de la podul Mihai-Bravu.
Nu trebuie să fii arhitect sau urbanist pentru a remarca dezechilibrul major în dezvoltarea din ultimele două decenii a capitalei. În timp ce nordul a fost favorizat de stabilirea acolo a unor mari centre de muncă/afaceri (clustere corporatiste), sudul a fost lăsat de izbeliște și este considerabil mai sărac.
