Să nu facem credit. Nici la bancă nici în viață!

La prima vedere, am fi tentați să credem că poza respectivă este o caricatură îndreptată împotriva capitalismului sau o revoltă la adresa băncilor tiranice care lasă oamenii pe străzi din cauza neplății ratelor. Cum viața în România este foarte fragilă, nu este greu să ne imaginăm, sau mai bine să ne amintim, de cazuri de indivizi din cercul nostru de cunoșcuți, oameni care au ajuns în situații limită de criză majoră sau chiar oameni care au ajuns pe străzi.

Aici este marea dramă, a celor care au muncit, au dat din coate și au ajuns în stradă! Familia în România este fundamentală pentru viitorul nostru. Ea este o garanție că nu vom ajunge în stradă.

Astfel rolul de ocrotire și protecție al individului este asigurat de familie în detrimentul unei afecțiuni accentuate și a unei propensiuni către problemele, dilemele celui aflat în declin financiar, spiritual etc. Memoria părinților și bunicilor nostri este împânzită de această cultură a incertitudinii, a unei posibile amenințări permanente.

În această atmosferă a fost dospit lung răstimp sufletul românului. De aici și toate acele exprimări de genul: ”Să ne legumim traiul, existența”(varianta oltenească), ”să ne strângem punga, desaga, existența”(varianta moldovenească), ”să nu te întinzi mai mult decât îți e plapuma!”. Prin aceste lentile ar fi bine să scrutăm, inițial, această imagine!

După această reflecție, ar fi bine să ne gândim că în respectivul cort, aflat la intersecția dintre Calea 13 septembrie și Calea Rahovei, trăiește o femeie, care suferă de un ușor redard mintal, care trăiește din mila celor bătrâni care trec pe acolo și îi dăruiesc un covrig la un leu și din mila copilașilor elevi, care trec aproape zilnic pe acolo și plini de entuziasm îi oferă un leu, însoțiți de părinți, bineînțeles. Un simț al comunității există sau este oricum cultivat.

Această poză nu ar fi trebuit să existe!

 

Poliția trece nepăsătoare pe lângă cort în fiecare zi de mai multe ori și afișează un dispreț inimaginabil atunci când sunt întrebați de ce nu se face nimic pentru acea persoană care se încălzeste în prezent, în plină iarnă, într-un cort montat pe o gură de canal relativ caldă.

Dincolo de o nesimțire galactică, acesti indivizi ce ne asigură paza și protecția sunt și foarte deranjați atunci când sunt întrebați politicos.

Nu vreau să arunc vina pe toate instituțiile din Sectorul 5, ci doar pe acelea care nu-și fac datoria! Această poză nu ar fi trebuit să existe! Dacă statul este falimentar la acest capitol, să ne întrebăm totuși unde sunt oare acele asociații, ong-uri care iau mulți bani de la statul român și care nu sunt în stare să rezolve pragmatic probleme ci doar să întrețină dezbateri prin conferințe și evenimente. 

Sper că noul primar al sectorului 5 va avea înțelepciunea, inteligența și bunul simț să rezolve această situație. Nu mai trăim în secolul în care oamenii nevoiași se încălzesc iarna pe stradă sau cel puțin asta îmi place să visez, să cred atunci când mă gândesc că și eu sunt partea a acestei lumi, a acestei societăți, a unui stat numit România. Dacă creditele la bancă sunt necesare în orice stat și nu le putem evita la neșfârșit dacă ne dorim o casă, un teren, o afacere, putem totuși să nu punem ”credite” în cârca României prin indiferența noastră.

Să ne amintim de România și de faptul că nu ne aparține. România ”nu e a mea şi nici a voastră nu e, ci a urmaşilor urmaşilor voştri”.