… nu o dat-am lăudat chiulul – acela făcut cu stil, cu știință: cu știința de-a te bucura de pauza furată. Omu-i făcut să tragă, asta-i tot: uneori trage la jug; alteori trage la fit.
S-a pierdut, din păcate, obișnuința de-a hălădui, aparent fără scop, prin oraș.
S-a schimbat, desigur, și orașul – ce te mai îmbie, din el, să-l iei la picior? Centru-i doar vitrine murdare și oarbe, strălucirea s-a strîns prin malluri. Măcar atît – în ultimii ani s-au mai răsfirat și locurile de ieșit, risipindu-se pe străzi tot mai depărtate de Centrul Vechi.
Dar hălăduiala asta nu-nseamnă să te duci undeva anume – știți, înseamnă mai mult: să-ți urmezi pașii, fugind de oameni și-n același timp căutîndu-i…
Oamenii… da, și ei s-au schimbat: în toată societatea de azi, cu aparenta ei toleranță spre hipstereală și acceptarea diferențelor, nu prea-i înțelegere pentru ciudățenia plimbării de plăcere, făcînd abstracție de vreme: chiar și pe cea mai cîinoasă ceață, cu cel mai parșiv vînt ce-și face loc printre blocuri – ce să mai zici de nesfîrșita vreme moinească de dinaintea Primăverii! – poți face niște pași veseli.
Așadar, duse-s vremurile-n care nu era o mirare s-o iei pe jos pîn-acasă, rămas fără bani de tramvai fiindc-ai luat o halbă-n plus, ocolurile și-ntîrzierile doar pentru că-i dimineață de primăvară ori soare tîrziu de toamnă. Golanii de azi îs cu totul altceva decît golanii de ieri.
