Pe colţ, în toată splendoarea, casele de la nr. 32, o dublă construcţie specifică începutului de secol XX, atât prin volumetrie, cât şi prin decoraţiuni. Corpul stâng se poate vedea bine în fotografie; cel drept era lipit de imobilul de 3 etaje de la nr. 30, al cărui calcan domina fundalul. Casa de colţ adăpostise, cândva, o prăvălie, cu intrarea direct din stradă. Cu timpul, corpul a fost transformat în locuinţă, iar intrării de pe colţ i-a fost zidit un parapet, astfel devenind o simplă fereastră (în comentarii am pus o poză cu vechiul aspect).
Peste drum de aceasta, în extremitatea stângă a imaginii, se poate vedea colţul casei de la nr. 36, o clădire ridicată în aceeaşi perioadă a anilor 1900, în stil neoclasic.
După aceste clădiri, urcând pe strada Militari, puteau fi observate vechile ziduri ale Arsenalului, cele de la poalele turnului de apă.

(via Mihail Macri)