Biserica Sf. Spiridon Vechi de atunci…

Biserica Sf. Spiridon Vechi de atunci… Din fericire, azi, de ziua hramului, o putem admira şi pe cea de acum, o biserică modestă, ce poate trece neobservată, traversând Piaţa Naţiunile Unite.
Lăcaşul de cult din strada Operetei nr. 1 (pe vremuri) se învecina cu ştrandul („ligheanul”), cu Sala Studio a Operetei şi cu ansamblul blocului turn „Gioconda”.
Contrar aparenţelor, edificiul este o refacere din perioada 1994-1996. Clădirea originală a fost demolată în noaptea din 13-14 iunie 1987, ca parte a trasării Bd. Naţiunile Unite, lucrări în urma cărora piaţa s-a extins spre Centrul Civic, prin demolarea construcţiilor din străzile Cpt. Feraru, Miliţiei, Sf. Apostoli, Operetei.

Mai multe lucruri interesante despre această biserică le-am aflat de la istoricul Cezar Petre Buiumaci: „Biserica Sfântul Spiridon Vechi are temelia sub nivelul actual al străzii. În secolul al XVII-lea, aici era o bisericuţă din lemn. În jurul ei a fost construit şi un han, degradat în urma cutremurelor din 1802 şi 1838 şi complet demolat în 1862. Biserica a fost rezidită, aşa cum arată pisania, scrisă în limbile greacă şi arabă, aşezată în pridvor, deasupra uşii, în anii 1746–1748, de patriarhul Silvestru al Antiohiei cu banii lui Constantin Mavrocordat, în timpul celei de-a patra domnii a acestuia în Ţara Românească. Pridvorul are coloane din piatră cu baza ornată cu motive florale, fresce originale, uşa din lemn fiind de asemenea împodobită cu frumoase sculpturi. Un element interesant este acela că, până în anul 1880, când a fost rectificat cursul Dâmboviţei, biserica se afla pe malul stâng al râului, având în faţa sa un pod de lemn ce purta numele de „Podul Cilibiului”, deoarece pe celălalt mal se întindea proprietatea stolnicului Constantin Cantacuzino, supranumit „cilibiul” (din turcescul „celebi” – fin, graţios)”