Una din cele mai nasoale însușiri ale Istoriei e că cam se repetă.
… și-i bine să nu uiți ce-a fost înainte, ca să nu-ți pară noi toate cele de azi.
Mi-aduc aminte de anii ’90… ce ne mai rîdeam pe-atunci: ba de Ilici, ba de Văcă… ce să mai zici de Bombo. Dar de la atîta rîs, ei se-ngrășau!
Și noi rîdeam, rîdeam, rîdeam!
Ne rîdem și azi de-alde Nicușor. Și ce glume, unele fine, altele groase: dar trîntite bine!
Avem glume bune, asta-i sigur – cum se zicea pe vremuri, mai bune ca ale lor…
Dar ei nu nu rîd. N-au timp. Și nu prea cred c-au umor – haz n-au sigur.
Noi rîdem cam mult d-ăștia, pentru că-i vedem cum sînt: ridicoli. Dar ridicolul lor e pompos, e grav, e tehnocrat. Ei n-au nimica de pierdut, ci doar de cîștigat…
… avem glume bune: dar ei se iau în serios – eu nu iau asta-n glumă.
