Bucureștiul are chipul meu!

Bucureștiul este orașul prin excelență eclectic, ce oferă oricui o experiență vie a contrastelor, a paradoxurilor. El este o mărturie scrisă a oamenilor ce au trecut prin el și au căutat să fie în centrul acțiunii, în miezul lucrurilor. Oameni care au dorit să creeze o dinamică a lucrurilor, nu doar să urmeze dinamismul altora. 

Bucureștiul este un oraș cu multe vibrații și multe necunoscute. Bucureștiul înseamnă un întreg folclor urban și suburban.

Neprevăzutul este la tot pasul, la fel ca și potențialele accidente mortale sau miracole intempestive ce apar pe nepusă masă în viața noastră. Bucureștiul nu are intimitate, el fură intimitate. Bucureștiul nu are personalitate, el îți fură personalitatea sau, în cel mai bun caz, ți-o împrumută. Metroul și oamenii din el ce orbecăiesc în fiecare zi, aproape clipă de clipă, exemplifică cel mai bine acest aspect al vieții bucureștene.

Se spun multe despre București! Multe sunt verzi și uscate, însă altele descriu adevărate drame sau situații socante, la limita dintre absurd și accidental.

Sufletul orașului te pune la grea încercare!

Bucureștiul este o junglă continuă, aici toată înzestrarea ta, făina din care esti plămădit și steaua ta norocoasă de pe cer, toate sunt supuse unui act constant și teribil de contestare. Aici este botezul, de fapt în toată această oală sub presiune, unde succesul este ridicat la rang de valoare și cultură, spiritualitatea la rang de inutilități, sau într-un caz mai fericit, obiecte de mobilier.

Ai nevoie de antrenament și voință căci sufletul Capitalei te va pune la grea încercare. După acest proces longeviv, dacă treci cu bine testul oglinzii, vei avea atunci motive să fii fericit fără să mai depinzi de fericirea unora sau a altora care vor să te fericească în fel și chip.

Totuși la chip vroiam să ajung în cele din urmă și la conștientizarea faptului dacă ne place sau nu. Dacă ne place ce avem în față, atunci vulnerabilitatea noastră se reduce considerabil spre deloc. Căpătăm o formă de imunitate în fața tăvălugului de păreri emise de păreriști cu privire la noi. Rareori te poți agăța de o părere de bun simț, și tu ști acest lucru în timp ce stai cu oglinda în față sau pe picioare. Nu-ți rămâne decât să descoperi noi valențe, noi bogății în reflexia chipului tău.

Să ne ferim de martiri! Să încercăm cu oameni de bun simț!

Bucureștiul nu face excepție în tot acest proces de conștiință, reflecție. El este un produs al chipurilor noastre. Nu invers! Zadarnic dăm vina pe comuniști, securiști, politicieni sau rechini imobiliari, când noi contribuim din plin la menținerea acestui status quo al Bucureștiului. Nu trebuie să protestăm sau să ne dăm foc în fața primăriei sau a guvernului. Martirii suferă și ei de auto-închipuire.

Poate ar fi mai bine să ne amintim să nu mai aruncăm în cel mai mare dispreț tigările pe oriunde (chiar și în parcuri nou removate cu care cică ne mândrim!), să dăm cu picioarele în clădiri vechi (mai ales monumente istorice) sau să expectorăm pe tot ce nu ne convine și după să ținem discursuri despre ghinionul de a ne fi născut în România și în ”jegosul București”. Nu suntem sătui de mediocrități?  

Tot răul spre bine, mai ales că, de la un timp însă, simt că Bucureștiul începe să semene cu mine!