La intersecţia străzilor Uranus (stânga) cu Mihai Vodă (dreapta), pe colţ, vizavi de Şcoala Romanescu (nr. 124), se găsea blocul modernist, cu subsol, parter şi două etaje, din Uranus nr. 2. Clădirea a fost ridicată de G-ral Corneliu Teodorini în perioada interbelică. Apartamentul său era la etajul unu, împreună cu soţia şi fiica lui; imobilul, naţionalizat în perioada comunistă, a apărut pe colţul terenului fostei Închisori Militare, cea care se învecina cu Teatrul Armatei, din Uranus nr. 8. Aceste clădiri militare coexistau cu zona rezidenţială dezvoltată în jurul lor.
În spatele fotografului, la vale, segmentul străzii ce ducea la Podul Izvor, era fostul Bd. Principele Mircea, redenumit în comunism Bd. 1907, apoi Uranus, era cea mai recentă străpungere din zonă, parte a unei sistematizări de dinaintea Primului Război Mondial.
Lipit de imobilul de colţ, la dreapta, era un alt bloc interbelic, din Mihai Vodă nr. 49.
foto via Oana Costescu, căreia îi mulţumim foarte mult pentru material şi informaţii





















