De multe ori, trecînd pe strada Agricultori, poate v-oți fi întrebat ce-i cu clădirile astea mic-industriale:
… sălășuiește-n ele o istorie continuă, știați? Încă din anii ’30 se fabrica aici nu doar sticlă, ci și sticla specială „Sekurit”. Fabrica se numea „Nico”. După Naționalizare, fabrica și-a păstrat tradiția.
După Revoluție, s-au oploșit și diverse alte mici afaceri în curtea asta – dar pînă azi a rămas sediul unei fabrici care se ocupă de sticlă. Unul din corpurile stradale din incintă – care se adîncește mult, în spate – adăpostește un restaurant.





























