Muzeul George Severeanu
Instituită prin decret regal la 1 aprilie 1942, medalia ,,Cruciada Împotriva Comunismului” a fost conferită tuturor militarilor români de orice grad, care s-au remarcat prin fapte de vitejie pe frontul de est în timpul celui de-al doilea război mondial.
Pe avers are o cruce simplă, peste care este reliefată o mână ținând o spadă, simbolul luptei pentru creștinătate. Deasupra gărzii spadei este scris anul ,,1941”, când România a intrat în război împotriva U.R.S.S. Pe marginea aversului se află inscripția ,,CRUCIADA ÎMPOTRIVA COMUNISMULUI”.
Medalia era acordată și cu barete, pe care erau inscripționate zonele în care s-au purtat lupte: ,,BUCOVINA”, ,,BASARABIA”, ,,DOBROGEA”, NISTRU”, ,,ODESA”, ,,BUG”, ,,NIPRU”, ,,AZOV”, ,,CRIMEEA”, ,,DONEȚ”, ,,MAREA NEAGRĂ”.
După actul de la 23 august 1944, medalia ,,Cruciada Împotriva Comunismului” a fost eliminată dintre distincțiile de război, iar purtarea ei a fost interzisă.
Colecția Medalistică, Muzeul Municipiului București





















