Medalia ,,În amintirea luării Griviței și eliberării Bulgariei” 1907

Muzeul George Severeanu

Faptele de vitejie ale armatelor ruse și române înregistrate pe câmpul de luptă în timpul războiului din 1877-1878 au fost înscrise și în memoria metalului.
Prezentăm astăzi o medalie bătută în anul 1907, când se împlineau trei decenii de la izbucnirea războiului ruso-româno-otoman, pentru a răsplăti faptele de arme ale soldaților români și ruși pe frontul din Balcani.
Pe avers, în cerc perlat, are inscripția semicirculară ALEXANDER II RUSSORUM IMPERATOR • CAROLUS I REX ROMANIAE. În câmp se pot vedea busturile acolate în profil stânga ale regelui Carol I și țarului Alexandru II, în uniformă, purtând decorații. Jos, central, semnătura gravorului F. Șaraga. Jassy.
Pe revers, în cerc perlat, sus, central, e trecut anul 1877, iar jos, central – 1907. În câmp, pe șapte rânduri, e scris un text trilingv (rus, român, bulgar) ÎN AMINTIREA LUĂREI GRIVIȚEI ȘI A ELIBERĂREI BULGARIEI. Între texte, de sus în jos, se află stema Imperiului țarist, Regatului României și Bulgariei.

Colecția medalistică, Muzeul Municipiului București