În anii ’70 s-a construit foarte mult în București, iar intersecția de la Obor a fost mult lărgită și a crescut extrem de mult pe verticală. Clar cel mai emblematic edificiu e ALMO.
ALMO (Ansamblul de Locuințe și Magazine Obor), prin formele sale moderne conformiste, definește excelent stereotipul de „cutie de chibrituri”, atribuit deseori blocurilor construite între anii ’60-’80. Pentru că nu toate balcoanele au apucat să fie închise cu termopane, încă se mai poate percepe jocul plin-gol al fațadei care impresionează prin dimensiune.
E bine să reținem că Bucureștiul a trecut și prin vreo 40 de ani de construcție socialistă în parte bună sau moderată, însă aberantă și de proastă calitate spre final. Din tot acest proces de creștere a spațiului de locuire, capitala a rămas cu niște blocuri emblematice, ALMO fiind unul dintre ele.





















