Nu cred că am mai văzut vreodată centrul istoric atât de mizerabil.

Nu cred că am mai văzut vreodată centrul istoric atât de mizerabil. „Refacerea” opresciană a însemnat şi aglomerarea fără precedent cu petrecăreți a zonei, iar salubritatea e la cote minime. Aproape ți-e scârbă să mergi pe străzi aici.

Intrarea pe Lipscani dinspre bd. Brătianu, redenumită din 2011 Piața Roma, ar trebui să fie o piațetă impecabilă, cu clădiri restaurate, pavaj ok şi monumente de for public îngrijite. Nu e cazul. Lupoaica Romei, monument din 1906 adus aici în 2011 din Romană, se degradează pe zi ce trece din cauza vandalismului (uitați-vă la soclu numai), pavajul piațetei e kitschos, făcut de mântuială şi acum semidistrus, iar clădirile înconjurătoare arată jalnic.

Notabil e cazul fostului Magazin Bucureşti (ridicat la finalul anilor ’30 ca Magazinele Popp & Bunescu), clădire modernistă emblematică trecută dubios în mâini private şi lăsată în ruină. Pentru că ne place să ascundem praful sub preş, proprietarul ia bani frumoşi din reclame – lasă companiile să pună mesh-uri gigantice care acoperă integral fațada, în continuă degradare. Nimeni nu-l trage la răspundere că distruge un monument istoric şi pune în pericol trecătorii. Acum, mesh-ul e însoțit şi de o mierlă gigantică, ce ține companie Lupoaicei triste.

Bucureşti – centru – 2016 – după aproape 2 mandate Oprescu, susținute de PSD şi PNL. Succesoarea lui Oprescu, Gabriela Firea, nu a declarat nimic cu privire la starea deplorabilă a centrului vechi bucureştean.