… niciodată tăierea vreunui pom n-a fost o treabă ușor de hotărît; asta la noi – la oamenii gospodari. Dar copacii, chiar puși de om, fac parte din ciclul vieții, ceea-ce-nsemnează că, după ce ne dau umbră, aer curat și frumusețe, îmbătrînesc și mor.
Sînt, cică, prea puțini pomi în București. Bun-înțeles, fiecare dintre noi se face că nu vede miile de arbori plantați în ultimii ani – și se concentrează asupra sutelor tăiați din cauza beteșugurilor și zecilor doborîți de cine știe ce constructor hrăpăreț.
… dar la fiecare furtună avem oameni schilodiți, case zdrobite, mașini făcute praf: tăierea copacilor bolnavi nu e o crimă, ci tocmai evitarea uneia.
Dar, desigur, trebuie să-njurăm stăpînirea – așa se face.
M-am dus dinadins, săptămîna asta, prin Cișmigiu, Carol, pe Kiseleff… M-am oprit la fiecare copac tăiat proaspăt – fiecare fusese bolnav.
… lucru de care se poate convinge orice alt cetățean de bună-credință, de altfel.
… cu atît mai mult cu cît cei care-njură tăierea copacilor n-au putut produce nici o imagine cu un copac sănătos care-a fost tăiat.
