București, București, oraș plin se șmecheri ești!

In data de  30 iunie, trebuia să fie gata o lucrare de infrastructură importantă pentru București – pasajul de la Piața Sudului. Nu e gata, așa că se duce pe apa sâmbetei finanțarea europeană.

Pasajul costă 127 milioane de lei, din care 88 milioane bani europeni care sunt pierduți pentru că pasajul, după amânări repetate ale termenului de finalizare, nu e încă gata. Așadar, Primăria București va plăti integral suma de 127 milioane de lei din bugetul capitalei, adică din banii noștri, ai tuturor. E ok, scroll mai departe, poate găsești o postare cu pisici.

Cine e de vină? Administrațiile succesive ale Bucureștiului, mai ales de după anul 2000, când proiectele mari de infrastructură trebuiau accelerate. În dulcele stil dâmbovițean, birocrația, corupția și incompetența au ținut proiecte esențiale pe loc, iar Piața Sudului e doar un exemplu. De vină mai sunt și cetățenii, care nu cer eficiență de la autoritățile locale și cărora nu le pasă de banul public.

București, București, oraș plin se șmecheri ești!