Orice vizită la Muzeul Militar din București e o teleportare în austeritatea și propaganda ceaușismului anilor ’80. Muzeul gestionat de Ministerul Apărării, instituție cu mega-buget, arată jalnic, deși ar putea fi un punct real de atracție. Totul e prăfuit și ruginit, dar mai ales anacronic. Pavilioanele părăginite cu exponate decolorate de timp dau spre curtea interioară, populată de tancuri și tunuri mâncate de rugină și spoite de ochii lumii.
În clădirea principală a muzeului, fostă garnizoană militară reamenajată la finalul anilor ’80 , istoria povestită și ilustrată este fix în aceeași variantă servită de ceaușismul și comunismul naționalist, care legau gloria României comuniste de o mult-exegerată glorie medievală. Aceleași planșe, machete, busturi/statui și hărți care:
• glorifică Dacia ca fiind un regat foarte organizat/centralizat și pe Decebal ca fiind un rege aproape perfect
• glorifică epoca medievală și insistă pe „unitatea poporului român”, popor care nu exista pe atunci
• glorifică perioada Cuza, Cuza însuși fiind forțat să abdice din cauza tendințelor autocratice
• glorifică diverși lideri revoluționari și/sau medievali, prezentându-i ca pe Superman sau ca pe genii strategice
Exponatelor ceaușiste li s-au adăugat câteva, kitschos executate, care recapitulează rapid și pe genunchi perioada monarhiei și a dinastiei de Hohenzollern (1866-1947), ocolită de comuniști, cu completări la secțiunile războaielor: de Independență, Primul Mondial și al Doilea Mondial. Per total, o prezentare deloc obiectivă a unor momente istorice dealtfel notabile. În mileniul III ar fi ok să privim la rece și fără influențe ce s-a întâmplat de-a lungul secolelor, dar nu sunt șanse ca Ministerul Apărării să schimbe ceva, așa că și peste 10 ani muzeul ăsta va arăta la fel.
Muzeul Militar nu are un sediu corespunzător, ar trebui mutat și reorganizat din temelii, pentru a se și înțelege ceva din colecțiile prezentate.
