Cea dintâi premieră a anului 2016, „Hapciu în Re major”, adaptare după celebra operetă ‘Mam’zelle Nitouche’ (de F.R. Herve, libret de Henri Meilhac și Albert Millaud), revine pe scena Operei Comice pentru Copii, sâmbătă, 28 mai, de la ora 17:00, și duminică, 29 mai, de la ora 11:00. Regia spectacolului aparține maestrului Cristian Mihăilescu, scenografia poartă semnătura Andreei Koch, coregrafia fiind concepută de Cătălin Caracaș.
”Mam’zelle Nitouche’ este prima operetă creată vreodată și-n același timp prima operetă montată pe scena Operei Comice pentru Copii. Așa cum vă puteți da seama, alegerea n-a fost deloc întâmplătoare. După ce titlurile de operă, de balet, musical și vodevil au încântat generații întregi de tineri spectatori, iată sosirea unui alt gen de teatru muzical, care dintotdeauna a fost sortit succesului. Creativitatea neobosită a regizorului, care și-a dat mâna cu dirijorul, dar și disponibilitatea întregului colectiv dau naștere unui spectacol inedit, în care, spre surpriza mea, reprezentanți din toate profesiile teatrului se regăsesc pe scenă.’ a declarat Felicia Filip, directorul instituției.
‘Hapciu în RE major’ ilustrează, prin comicul de situații și dialogul spumos, debutul nepremeditat al unei eleve de pension în lumea teatrului. Asistată involuntar în transformarea ei artistică de către profesorul de muzică, tânăra Denise descoperă cu entuziasm culisele, actorii, scena și… marea dragoste !
‘Spectacolul de operetă își are un loc aparte în teatrul muzical: el reprezintă șampania, efervescența, optimismul, voia bună. Este, în același timp, un spectacol complex, care unește cântul cu proză, cu dânsul, cu mimică, dusă până la pantomimă. ‘Mam’zelle Nitouche’ sau ‘Hapciu în RE major’, cum inspirat este numită la Opera Comică pentru Copii, are toate ingredientele amintite mai sus. În plus, în chip fericit, beneficiază și de o constelație de interpreți, care prin talentul, entuziasmul și profesionalismul lor, aduc zâmbetul, dar și hohotul de râs pe chipul spectatorilor de toate vârstele.’, a declarat Cristian Mihăilescu, regizorul spectacolului.
Pe 1 iunie, de la ora 17:00, același spectacol va deschide oficial Festivalul Opera Copiilor, organizat în perioada 1-4 iunie, în Parcul Herăstrău, la Muzeul Național al Satului și la sediul instituției.