Îmi place să mă folosesc de tramvaiul 1. Linia „circulară” care este la fel de circulară pe cît e acum 41 „metrou ușor” nu duce oameni dintr-un colț într-altul al Capitalei, ci unește – mai mult sau mai puțin fericit – margini de cartiere între ele. E o linie lungă, cu destule necazuri și cu gîtuiri.
De-aceea n-am avut niciodată norocul să prind un tramvai care să vină la ora cuvenită. Și întîrzierile-s mari; dacă graficul zice – de exemplu – de 7 minute între tramvaie, realitatea e alta. De obicei, tramvaiele care merg în cealaltă direcție vin din 5 în 5 minute, dar al tău… după 12, 17 sau chiar 20 de minute – cum ți-i scris. Cum ți-i scris în soartă: căci dacă ai avea în fitece stație un panou electronic pe care să fie afișat cînd va ajunge tramvaiul, ai aștepta mai ușor: măcar ai ști cît!
Merge prost!
Merge prost. Ștefan cel Mare și Mihai Bravu sînt prea pline de mașini mici. Ramura vestică are blocajul istoric de la APACA. Iar – cînd amărîtul de 1 se grăbește – are-n fața lui ba un 11, ba un 47, care merg încet ca să piardă vremea pe traseu. Și se-adună întîrzieri în plus.
Nici polițiștii locali care dirijează intersecțiile aglomerate de pe traseu nu-s tocmai prietenii tramvaiului: îndeobște, preocuparea lor e ca traficul auto să curgă, să curgă cu orice preț – de aceea pietonii și călătorii n-au decît să-și știe lungul nasului. Cunoscînd bine realitățile orașului, știu că pînă și acești polițiști locali încearcă să-și facă treaba cît mai bine; ba chiar cu mai multă omenie decît cei de la Brigada Rutieră.
Pe măsură ce-nțeleg mai bine Capitala, îmi dau seama cît de greu e să se schimbe ceva în bine.
Ce s-ar putea face? Să existe un dispecerat integrat, din care să se vadă că distanța dintre tramvaie crește prea mult, și polițiștii aflați pe traseu să primească consemn să facă pe dracu-n patru ca să dea mașinile la o parte și să grăbească tramvaiul blocat?
… nu-i ușor – dar nimeni n-a spus că avem lucruri ușoare-n fața noastră.
Începe cu voința – cu voința orașului de-a considera, cu orice preț și cu orice osteneală, ca transportul nostru public e vital și el – și numai el – are prioritate.
