Clădirea abandonată de pe str. George Vraca (lângă Sala Palatului)

Clădirea asta abandonată de pe str. George Vraca (lângă Sala Palatului) e specială nu numai prin aspect, dar și pentru că e realizată de arhitectul Cercului Militar și al Adunării Deputaților (Palatul Patriarhiei), Dimitrie Maimarolu.

Văzut de mulți ca o ruină romantică, imobilul chiar se degradează de la o zi la alta și în curând ar putea deveni pericol public. Strada George Vraca e ascunsă în spatele blocurilor de pe Ion Câmpineanu și a fost bombardată în 1944, dar menține frontul vechi de clădiri.