Aproape de biserica Olteni, trecea strada Avram (Abram) Goldfaden, fostă Colonel Orero, un vechi segment al Căii Dudeşti, care se lega de Calea Văcăreşti în zona Pieţei Căuzaşi.
Frontul de case din imagine, vechi cel puţin de la începutul secolului al XX-lea, aparţinea unor imobile naţionalizate. În extremitatea stângă, la nr. 5A, o construcţie cu etaj, locuiau cel puţin 3 familii. Accesul în clădire se făcea prin gangul de după acea poartă; tot pe acolo se ajungea şi în curtea din spate, unde se mai găsea un alt corp de clădire, mai înalt. În centrul imaginii, la nr. 7, un imobil spaţios în care locuiau cel puţin patru familii. Acesta ascundea în spate o curte mult mai mare decât a vecinilor. Construcţia din spate se învecina cu un (posibil) fost han din str. Legislatorului, nr. 5. La dreapta, ascunsă după vegetaţie, retrasă de la stradă, era locuinţa de secol XIX de la 7bis (abia se vede în fotografie frontonul de deasupra intrării). Şi aici stăteau cel puţin două familii, conform aceloraşi date din cartea de telefon, anul 1970.
Prin faţa acestor locuinţe treceau tramvaiele 18 şi 19, în stânga se ajungea la staţia Căuzaşi…





















