dup-amiaza în oraș

de fiecare dată cînd mă-ndrăgostesc de vreun oraș o fac cam pe la aceeași oră.

Dup-amiaza tîrziu.

E momentul-acela-n care oamenii fug; o tulesc de la muncă; în care scapă.

Și dacă, atunci cînd oamenii scapă acasă, se-ntîmplă să dea și-o rază de Soare, orașul – oricît de amărît, murdar și tern o fi el – pe dată scînteiază.

Pașii încetinesc un pic. Oamenii se uită – chiar! – unii la alții. Ușile magazinelor stau deschise. Colegi, prieteni, cunoștințe se-așează la o masă, să bea un suc înainte de-a o lua spre casă.

Momentul ăsta l-am savurat în fiecare oraș – de la noi ori de aiurea – și de fiecare dată, chiar fără să-mi dau seama imediat, mi-a rămas în minte ca acela-n care orașul mi-a plăcut cel mai tare.

Căutați momentul ăsta și-n București, mai ales că serile vor fi tot mai dulci și calde. Vă promit că există – și c-o să vă placă.