Intri în foaierul Operei Comice și ești întâmpinat de miros de fân, baloți, mori de vânt și soldați în armuri din Evul Mediu. Și cât cuprinde vezi numai fân. Nu, nu este un decor dintr-un film texan, ci decorul care te pregătește pentru spectacolul ”Don Quijote”, de la Opera Comică pentru Copii. Toată această atmosferă te transpune în timp, te duce cu gândul la atunci, senzație care te părăsește tocmai când ieși din clădirea Operei și reintri în cotidianul bucureștean.
Nu vă mai povestesc de bucuria celor mici, dar și a celor mari, pe care o au când intră în foaier și văd fânul de pe jos, unii poate pentru prima oară, și se pozează cu morile și soldații. Iar această bucurie continuă pe tot parcursul spectacolului. O vezi în ochii lor, o auzi în glasurile lor, o simți în toată sala.
Se trage cortina și intri în lumea fantastică din Barcelona Evului Mediu. Costume, decor, culori, interpretare, balet, interacțiune cu publicul, totul la superlativ. Un spectacol reușit, potrivit pentru cei mici și pentru cei mari.
Pe parcursul reprezentației, există și un povestitor, în persoana lui Don Quijote bătrân, care ne face un rezumat al întâmplărilor. Iar copiii sunt foarte receptivi la poveste, vorbind și răspunzând la întrebările lui Don Quijote.
Îți dai seama că este un spectacol minunat, nu doar după atmosfera din sală, care este efervescentă, nici după interpretarea în sine, care este magistrală, ci după energia pe care o ai când se trage cortina și care te însoțește acasă.
Maria B.