Valentin Boboc este fotograf si lector al Fundatiei Calea Victoriei din 2014, pentru cursul Fotografie urbana pentru incepatori. Daca tocmai ai ajuns la fundatie si observi ca-n urma ta urca treptele in spirala un om cu o casca de motociclist pe cap, sa stii ca nu-i vorba de o invazie extraterestra, ci de Valentin care vine sa-si sustina cursul. Cu entuziasm si caldura, pentru ca, asa cum vei afla, pentru el transmiterea cunostintelor si a informatiilor pe care s-a straduit sa le acumuleze pe vremea cand internetul nu-ti punea totul pe tava, e ceva firesc si chiar recomandabil.

• Care e diferenţa dintre o pozӑ şi o fotografie?

V. B. E foarte simplu de explicat. O pozӑ o face oricine. Poţi sӑ o faci cu mobilul, cu un ceas, cu orice aparat care poate capta o imagine. Fotografia are ceva în ea. O compoziţie, o încadrare. Nu e fӑcutӑ întâmplӑtor, are ceva mai mult în spate. Puţine lucruri sunt întâmplӑtoare, propriu-zis, într-o fotografie. Conteazӑ momentul, unghiul pe care l-ai ales, lumina şi aşa mai departe. O fotografie te ţine pe tine, ca privitor, în imagine. Te face sӑ contemplezi, e mai mult decât o imagine imortalizatӑ întâmplӑtor. Este o bucatӑ de realitate surprinsӑ cu intenţie şi subiectivitate.

• Cât te poate ajuta tehnologia la obţinerea unei fotografii bune?

V. B. În tipul de fotografie pe care îl practic eu, mai exact în tipul de fotografie de care m-am îndrӑgostit, zona de tehnicӑ ajutӑ destul de mult. Însӑ fotografia e fӑcuta de cel care e în spatele aparatului. Aş fi ipocrit sӑ spun cӑ sunt purist şi filmul rӑmâne cea mai bunӑ soluţie dintre toate. Ce pot sӑ spun e cӑ tehnologia nu face o diferenţӑ atât de mare pe cât s-ar aştepta un începator sӑ facӑ. Da, ajutӑ, dar la final sunt doar nişte puncte în plus pe care ţi le dӑ ţie, ca fotograf. Aceeaşi imagine poate fi obţinutӑ de un fotograf experimentat, cu aparaturӑ mai veche. Chiar şi pe film. Sunt şi excepţii, nu voi intra în ele. Existӑ aparate care ne permit sӑ fotografiem în niste condiţii în care acum 20 de ani nici nu am fi visat cӑ se poate. În beznӑ totalӑ, putem fotografia cu aparatul digital.

Pentru amatori, cel mai bun sfat pe care pot sӑ-l dau, atunci când îşi aleg un aparat, e sӑ nu se lase pierduţi în mulţimea de funcţii promise de echipele de marketing ale producӑtorilor de aparate. Pentru cӑ, în final, vor constata cӑ nu acelea sunt cele mai importante aspecte. În 80% din cazuri, valabil mai ales pentru amatori, nu te vor ajuta sӑ obţii imagini mai bune. Fotografia pe care o faci ţine în primul rând de tine. Degeaba îţi iei aparaturӑ foarte bunӑ, pentru cӑ important e, de fapt, ce ştii tu sӑ faci cu ea.

• Care sunt funcţiile esenţiale pe care trebuie sӑ le cunoşti, ca sӑ poţi face fotografii bune?

V. B. Sunt funcţiile de bazӑ ale oricӑrui aparat foto, cele trei care controleazӑ lumina: sensibilitea la lumina (ISO), diafragma sau apertura şi timpul de expunere. Acestea sunt primele trei lucruri care trebuie învӑţate la un aparat foto. Prin exerciţiu, în timp, îţi formezi nişte automatisme şi ajungi sӑ le reglezi aşa cum schimbi vitezele unei maşini. Urmӑtorul pas, cel mai important dupӑ pӑrerea mea, este studiul compoziţiei şi încadrarea. Ӑsta e ultimul obstacol. Şi e infinit. 🙂

• Fotografia pare o formӑ de artӑ accesibilӑ tuturor, cum vezi tu acest lucru?

V. B. E o discuţie care a avut multӑ dezbatere acum 10 ani. E o problemӑ pentru unii, pentru mine nu. Pentru cӑ ştiu ce mӑ diferenţiazӑ de ceilalţi. Ca în orice forma de artӑ, e important nu câţi o practicӑ, ci ce anume te diferenţiazӑ de ei. Problema nu e numӑrul de fotografi, amatori sau nu, ci puterea publicului de a discerne între aceştia. Cred cӑ aici e o problemӑ generalӑ, din cauza bӑii de informaţie, pentru cӑ oriunde întorci capul dai de o imagine. Începem acum sӑ ne educӑm puţin (noi, ca ţarӑ). Începem sӑ observӑm şi sӑ creştem în ceea ce priveşte cultura vizualӑ, unde avem încӑ nişte minusuri. În 10-12 ani, bӑnuiesc cӑ-i vom ajunge din urmӑ pe “ceilalţi”.

Problema e cӑ România încӑ nu are un public consumator de fotografie. Dacӑ vorbeşti cu un amator şi îi explici de ce tu, ca fotograf, ceri un tarif pe un anumit eveniment, nu va înţelege de ce. E greu sӑ-i explici cuiva cӑ aparatura e o parte foarte mica din tot ce înseamnӑ fotografie. Dacӑ-i arӑţi însӑ o fotografie şi o pozӑ,va alege întotdeauna fotografia ta. Nu va şti sӑ explice de ce şi nu va fi dispus sӑ plӑteascӑ mai mult pentru ea, dar o va alege. În ţӑri precum Olanda sau Franţa, ţӑri care au culturӑ vizualӑ, oamenii înţeleg inerent de ce omul e mai important decât aparatul.

• De ce e necesar sӑ urmezi un curs de fotografie?

V. B. Eu am învӑţat iniţial din cӑrţi. A fost un proces lent, foarte lung, chiar continuӑ încӑ. Este o vorbӑ: “cu cât ştii mai mult, cu atât îţi doreşti sӑ afli mai mult”. În era internetului se poate, într-adevar, învӑţa uşor, informaţia e accesibilӑ. Un curs te ajutӑ pentru cӑ, faţӑ de orice alt tutorial online sau informaţie (scrisӑ sau vizualӑ), îţi oferӑ feedback-ul direct. E foarte util faptul cӑ poţi sӑ întrebi nişte lucruri care nu se leagӑ bine în mintea ta şi cӑ îţi primeşti rӑspunsul pe loc. Toatӑ informaţia e centralizatӑ într-un punct, aşa cӑ nu trebuie sӑ mai stai sӑ cauţi lucruri pe care probabil nici nu ştii cӑ ar trebui sӑ le cauţi. Pentru cӑ nu ai încӑ limbajul de specialitate dezvoltat. Te gândeşti la un lucru şi de fapt întrebi altceva. Dacӑ nu are cine sӑ-ţi explice diferenţa, lucrurile nu se leagӑ cum trebuie. Ӑsta-i cel mai mare avantaj.

Cu ce te ajutӑ mai departe un curs? Cu tehnici avansate de compoziţie, care sunt de fapt ultimul obstacol în procesul fotografic, pentru cӑ de acolo începe creaţia. Dupӑ ce ai trecut de mecanicӑ, te loveşti de creaţie. E un zid de care trebuie sӑ treci. Unii îl trec mai uşor, alţii nu l-au avut niciodatӑ în faţӑ. Sunt persoane creative care nu au nevoie de îndrumare în zona aceasta. Am întâlnit câteva şi e uimitor pentru cӑ îţi dai seama cӑ au un talent sau un har, îl vezi funcţionând şi compari cu cât ai muncit tu pentru a ajunge în acelaşi punct. 🙂

Dacӑ nu ai o imagine completӑ asupra domeniului sau nu gӑseşti rӑspunsuri satisfӑcӑtoare, principalul rol al lectorului e sӑ te ajute sӑ te lӑmureşti în timp mai scurt, dacӑ nu ai înţeles ceva sau ai fӑcut nişte conexiuni greşite.

• Ca lector îi ajuţi, înseamnӑ, sӑ ajungӑ în timp mai scurt la rezultatul corect?

V. B. Rezultatul corect poate însemna lucruri diferite, în funcţie de fiecare. Dacӑ tu vrei, în urma unui curs, sӑ faci fotografii la nivel de National Geographic, n-ai cum. Aia e pur şi simplu experienţӑ acumulatӑ. N-ai cum sӑ sari paşii aceia. Oricât aş încerca sӑ predau experienţӑ, nu am cum. Experienţa se capӑtӑ, trebuie câştigatӑ. Dar te pot ajuta sӑ ajungi mai aproape de a învӑţa cum sӑ obţii rezultatele respective, dacӑ munceşti suficient apoi. Scurteazӑ nişte drumuri, cursurile de acest fel.

• Ţii legӑtura cu cursanţii tӑi dupӑ încheierea întâlnirilor? Ai avut ocazia sӑ le urmӑreşti evoluţia?

V. B. Uneori, pe facebook. La unii dintre ei am observat, într-adevӑr, o evoluţie. Evoluţie propriu-zisӑ am vӑzut şi în zilele de curs, de la o temӑ la alta. În prima zi de curs, îi anunţ cӑ vreau 3 fotografii de la ei, pânӑ la final. Îi rog sӑ facӑ o fotografie staticӑ, ce poate fi reprodusӑ. Poate fi un obiect sau un animal, dacӑ au. Îi rog sӑ repete acea fotografie şi sӑ o îmbunӑtӑţeascӑ aplicând cele învӑţate la curs. Şi se vede un crescendo. Unii reuşesc sӑ priceapӑ informaţia mai uşor, alţii o digerӑ mai greu, de aceea lucrez cu grupuri restrânse, ca sӑ pot acorda atenţie egalӑ tuturor participanţilor.

• Cum de eşti de acord sӑ împarţi şi cu alţi oameni lucrurile pe care le ştii despre fotografie?

V. B. Dacӑ nu împarţi din cunoştinţele pe care le ai, nu vei primi informaţie din partea altora. Informaţiile pe care le predau le transmit cu dragӑ inimӑ. Într-un fel, ajut la dezvoltarea educaţiei vizuale a ce lor din jurul meu, ceea ce îmi place foarte mult.

Dupӑ ce treci de un anumit prag în domeniul tehnicii, atingerea urmӑtorului nivel ţine de creativitate. Iar creativitatea face ca fiecare individ sӑ fie unic, chiar dacӑ deţine aceleaşi cunoştinţe tehnice ca alţi 1000.

• Care a fost prima ta fotografie de care ai fost mândru?

V. B. Prima fotografie de care sӑ fiu cu adevӑrat mulţumit a fost o fotografie pe care am fӑcut-o în 2011 – când au fost protestele de la Universitate. În decembrie. Dar nu mai ştiu dacӑ a fost 2011 sau 2012… Atunci am obţinut o imagine despre care am putut zice: uite, pe-asta aş putea s-o vӑd într-un ziar, sau într-un headline pe un site de presӑ internaţionalӑ. Este o fotografie fӑcutӑ la metrou, la Universitate.

Plecam, era în jur de ora 3 dimineaţa, şi coborâsem în pasaj. Ne ascundeam la metrou, pentru cӑ era scandal pe sus etc. Şi acolo erau doi domni în vârstӑ. Era fum şi ţin minte cӑ, fiind foarte frig, în pasaj obiectivul mi s-a aburit. Între cei doi bӑtrâni, a coborât un tânӑr cu o mascӑ de Guy Fawkes. Am apucat doar sӑ declanşez, de la nivelul şoldului. Când m-am uitat, din cauza aburului de pe obiectiv ieşise o imagine suprarealistӑ (din punct de vedere tehnic, e o imagine foarte proastӑ: supraexpusӑ, un pic arsӑ, cu contrastul foarte puternic – lucru care mie totuşi îmi place).

Problema imaginii în sine e cӑ e greu de folosit în afara contextului. E o imagine bunӑ, dar dacӑ o scoţi din contextul protestelor, îşi pierde din valoare. Şi aici, apropo de bariere, ӑsta e încӑ un zid, problematic pentru orice artist, sӑ reuşeşti sӑ surprinzi o imagine care, dacӑ o scoţi din context, sӑ-şi pӑstreze sensul, valoarea.

• Unde ţi-a fost cel mai greu sӑ fotografiezi?

V. B. Cel mai greu job pe care l-am avut vreoadatӑ, cel mai greu tip de fotografie mi se pare fotografia sportivӑ. Am o colaborare cu un alt fotograf, fotografiem fotbal. Sunt nişte campionate interne, naţionale, pentru copii între 14 şi 18 ani. Condiţiile de lucru sunt grele: fotografiem câteodatӑ 12 ore la rând, indiferent de ce se întâmplӑ. Cât timp se joacӑ, tu trebuie sӑ fotografiezi, pe ploaie, grindinӑ, noroi, nu conteazӑ, tu trebuie sӑ fii acolo. A fost unul dintre cele mai grele – extenuante joburi.

Altfel, complexitatea la mine, în general, se referӑ la probleme ce ţin de mediul înconjurӑtor, dacӑ nu am unde fotografia o anumita persoanӑ. Sunt prea multe cabluri în Bucureşti, puţine zone interesante din punct de vedere architectural care sӑ nu cadӑ în clişeu. Acesta e un alt fel de dificultate, asupra cӑruia nu am control. Dacӑ ştii sӑ te foloseşti de luminӑ, ştii sӑ foloseşti toate funcţiile aparatului şi ştii cum se îmbinӑ, o sӑ constaţi cӑ, din punct de vedere tehnic, poţi sӑ faci aproape orice doreşti.

• Ce moment ţi-ar fi plӑcut sӑ fotografiezi?

V. B. Acel moment a fost deja surprins. Ce m-a pornit pe mine înspre fotografie a fost o imagine care m-a impresionat profund. E vorba de o imagine cu un copil, o am încӑ în minte şi a mers cu mine, de-a lungul anilor. Pentru mine, fotografie înseamnӑ fotografia de conflict, foto-jurnalismul la adevӑrata lui valoare. James Nachtwey, Robert Capa sunt pentru mine nişte eroi. Unde mi-aş fi dorit sӑ fotografiez? Exact acolo unde a fotografiat Robert Capa: Ziua Debarcӑrii, plaja Omaha. Nu ştiu dacӑ aş fi avut curajul lui sau dacӑ aş fi rezistat condiţiilor, dupӑ descrierile lui. Poate nu la fel de mult ca el.

• Unde ai fӑcut voluntariat?

V. B. Fac voluntariat, ca fotograf, pentru oricine îmi cere ajutorul. Dacӑ proiectul mi se pare interesant, colaborez. Un proiect interesant e cel în care sunt implicat acum: Oamenii Sudului. Este un proiect menit sӑ ajute dezvoltarea comunitarӑ în zone din sudul ţӑrii, unde sӑrӑcia e profundӑ. Dar nu doar cea financiarӑ. E vorba de faptul cӑ oamenii de acolo nu-şi cunosc mӑcar drepturile constituţionale. E un proiect al fundaţiei Pact în parteneriat cu Decât o Revistӑ. Pe scurt, e vorba de aducerea la cunoştinţӑ a unor anumite zone din partea sudicӑ a ţӑrii care se aflӑ în condiţii precare, dar au potenţial turistic. Când au nevoie, merg şi îi ajut cu fotografii.

• Ce ai găsit frumos pe acolo?

V. B. Pentru mine frumosul de acolo este mai degrabӑ sinceritatea, puritatea pe care o pot obţine în fotografie. Nu ştiu sӑ descriu. Când fotografiezi o persoanӑ, observi cât îţi poate dӑrui din ea. În Bucureşti, dacӑ vrei sӑ-i faci cuiva un portret pe stradӑ, de cele mai multe ori persoana va “poza”. Doar dacӑ nu observӑ cӑ o fotografiezi rӑmâne cum era, în aceeaşi atitudine. Acolo am gӑsit persoane cӑrora nu le pӑsa cӑ eşti acolo şi fotografiezi. Şi poţi sӑ obţii aşa o anumitӑ curӑţenie în fotografie. Sunt neafectaţi de prezenţa ta, lucru care se gӑseşte greu în alte zone. Asta e o frumuseţe pentru mine.

În fotografia de stradӑ, sӑ ceri acordul celor pe care îi fotografiezi înseamnӑ sӑ intervii în imagine şi fotografia dispare. Acordul se cere doar dacӑ fotografiezi copii sau ai vreun scop commercial. Existӑ alte proiecte, Humans of New York, care funcţioneazӑ bine deşi personajul ştie cӑ e fotografiat. Acela este însӑ mai degrabӑ un proiect de storytelling, decât unul fotografic.

Fotografia de stradӑ presupune şi un alt tip de artӑ. Arta de a te face neobservat sau, atunci când eşti observat, sӑ poţi sӑ te foloseşti de asta, nu sӑ o laşi sӑ fie o povarӑ. Greu de explicat cum poţi face asta. 🙂

foto de Valentin Boboc