Pe Tudor Vladimirescu, cam la numărul 41, găsim o clădire care nu ne spune nimic. E urîtă și ne-ngrijită; una din ultimele dovezi care să ne-amintească că ne aflăm într-o zonă industrială de tradiție…
Și totuși…
… dacă ne chiorîm bine, pe frontispiciul ei șade scris „DEPOZIT DE HÂRTIE”!
De ce? De-aia:
… așa zice-n cartea de telefon de dinainte de Război. Și, tot prin anuare și terfeloage, găsim și detalii despre producția de hîrtie a Țării din acea vreme:
Ce-a mai fost, apoi? Să vedem – în ‘50, ‘58 și-n ’66…
Pe lîngă poarta clădirii am mai trecut, dar sus, să văd ce scrie, nu m-am uitat.
