… se vorbește despre necesitatea de-a fi cît mai pietonal, Bucureștiul – PIDU bate monedă pe asta.
Dar, dacă nu știați, bucureșteanul nu iese-n oraș; nu să se plimbe. Nu iese pe corso, nu iese la flendureală; nici în după-amiezile moi, calzi și dulci de primăvară nu adăstează prin oraș.
Bucureșteanul, dacă iese din casă, o face cu un motiv: să se ducă undeva – undeva; într-un loc. Doamne-feri să fie văzut plimbîndu-se: cineva ar putea crede că n-are bani de benzină. Și cînd se duce-n Centrul Vechi, caută s-ajungă cu mașina cît mai aproape de club ori de terasă!
Singurele momente în care bucureșteanul ajunge-n centru, pe jos, sînt alea-n care se petrece ceva extraordinar: batem la fotbal, strigăm „jos, stăpînirea!” sau… căscăm gura la ceva gratis.
Priviți în jurul vostru: majoritatea oamenilor ies în oraș doar la tîrgul de Crăciun de la Universitate, ori la vreo manifestare aniversară a Primăriei.
Da – spațiul cela betonat de la Universitate e oribil: dar e singurul pretext ca să mai scoatem oamenii din case; e singurul motiv pentru care bucureșteanul acela „obișnuit” mai merge-n oraș.
Poate n-ar strica să ne pună asta pe gînduri. Poate am înțelege că, în fapt, să ajungi în Centru este dificil și peste mînă…
Poate n-ar strica să-nțelegem cum gîndește bucureșteanul acela pe care-l disprețuim pentru că „nu gîndește” cum am vrea noi.
