Eminescu, așa cum îmi place mie

Asta este fotografia lui Eminescu în care eu văd toate cele de mai jos.

În liceu nu eram entuziasmat de Eminescu. Versurile lui aveau ceva special, dar erau oarecum departe de mine, nu am fost obsedat de Eminescu. Abia când am mai îmbătrânit am început să mă simt apropiat de el.

În continuare nu sunt entuziasmat de versurile lui în sine. După ceva ani de jurnalism am început să-l înțeleg pe Eminescu ca pe reformator al limbii române. Am avut șansa să citesc texte în limba română de la Neacșu din Câmpulung până la cele redactate în alfabetul de tranziție de la mijlocul secolului XIX. Eminescu a stabilit standardele limbii române moderne, el a reușit să ne scoată din bâlbâiala medievală și să ne transfere într-o lume nouă. Fără vocabularul și topica modificate de Eminescu am fi fost altfel. Ca un șaman, Eminescu a trecut într-o altă lume și s-a întors cu un dar al zeilor pentru cei rămași pe tărâmurile astea. Poezia a fost doar un instrument, alături de jurnalism.

Mie îmi place de Eminescu pentru că sărea la bătaie când era provocat. Stătea prin cârciumi, juca țurcă și oină și era foarte bun înotător, avea condiție fizică și ridica greutăți. Era urmărit de serviciile secrete austro-ungare pentru că îi organiza pe studenții ardeleni și punea bazele unirii românilor. Era băiat serios.