[EXPERIMENT] Am făcut poza asta azi, la Piața Unirii, în centrul Bucureștiului. Intersecția e sufocată de reclame. Le-am încercuit cu galben, pentru a le scoate în evidență și am numărat 25. 25 de locuri de afișat reclame, printre care:
→ panouri
→ panouri-ecran cu leduri
→ firme luminoase pe clădiri
→ schele metalice cu meshuri
→ meshuri-gigant pe clădiri
→ reclame pe chioșcurile de ziare
→ props-uri (doza-gigant de bere)
25 de locuri de display într-o singură intersecție, și asta am prins doar într-un singur cadru. Dacă schimbăm unghiul, în orice colț al Pieței Unirii suntem sufocați de reclame.
Reclama e sufletul comerțului, dar în București și în România e o frenezie care a făcut reclamele outdoor să devină din ce în ce mai agresive, până în punctul în care sufocă spațiul public și enervează trecătorii. În multe cazuri, nu există nicio logică a amplasării reclamelor în intersecție. Banul la buget să intre. Băieții care au panourile plătesc chirie la stat, cei care pun reclamele plătesc chirie băieților cu panourile. Simplu!
Piața Unirii, transformată în parc mizerabil definit de străzi aglomerate în anii ’80 odată cu demolările comandate de Ceaușescu, și-a pierdut coordonatele și e un spațiu haotic, foarte slab definit. Nu a fost redat orașului și cetățenilor. Este, în schimb, ocupat masiv de reclame.
Dacă s-ar dori să se civilizeze Capitala, s-ar reglementa mult mai atent ce înseamnă spațiul publicitar și cum să fie expuse reclamele, dar deja cerem prea mult de la autorități.
