Atelierul de Povești al lui Mos Nicolae

PREGĂTIȚI-VĂ GHETUȚELE ȘI PENSULELE!
Atelierul de Povesti revine o data cu Moș Nicolae la Teatrul Coquette (Calea Călărași 94). Când? Sâmbătă pe data de 5 decembrie la ora 11.00, astfel încât șosetele să fie fie proaspăt pregătite.
De data aceasta ne pictăm propriile șosețele pe care Moșul le va umple cu cadouri.
Chiar, care e legătura între povestea lui Moș Nicolae și aceste șosețele de cadouri?
Toate acestea le vom afla în timp ce pictăm cu spor motivele de iarnă.
Copii se transformă în adevarați detectivi ai poveștilor care, pe baza indiciilor date de coordonatori și a desenului, vor reconstitui povestea lui Moș Nicolae cel darnic.

Atelierul de povestiAtelierul de Povești este un concept aparținând Teatrului Coquette, dedicat copiilor, și, de ce nu?, întregii familii, care îmbină desenul, pictura, improvizația teatrală și elemente de animație. Atelierul de Povești este o activitate interactivă care îmbină teatrul, improvizația și desenul pentru a reconstitui o poveste. Să îi incurajăm pe copii să redescopere bucuria și farmecul poveștilor și al lecturii. Atelierul de Povești este un bun prilej de a-i încuraja să se exprime, să le deschidem apetitul pentru lectură si chiar să descoperim noi talente.

Materialele de pictură sunt oferite de către Colorit – Magazinul cu Zambete colorate, iar șosețelele de pictat sunt din partea Teatrului Coquette.
Intrarea: 30 ron / copil
10 ron/ adulți
Rezervări: 0754990017 sau rezervari@teatrulcoquette.ro
Locuri limitate!