Segmentul de început al Căii Dudesti, latura cu numerele impare (frontul nordic), zona Policlinicii Bradului. Chiar pe muchia stângă a fotografiei era intersecţia cu Str. Anton Pann, apoi, spre dreapta, trei case mai aproape (unde erau nr. 5, 7, 9), era intersecţia cu Str. Făurari. În prim-plan, mult mai vizibil, apare frontul continuu al imobilelor de la nr. 11-17. Chiar dacă ne îndepărtăm de Calea Văcăreşti, şi aici se întâlneşte acelaşi specific, cu spaţii comerciale la parter, la stradă. În extremitatea dreaptă a imaginii, alipită, era doar o anexă a gospodăriei de la nr. 17, locuinţa propriu-zisă fiind poziţionată retras de la stradă. Prin faţă îi treceau tramvaiele 18 şi 19, ce legau Piaţa Sf. Vineri de cartierul Dudeşti-Cioplea (Uzinele 9 Mai).
foto: Dan Vartanian (1979)






















