Bucureștii recuperați partial da’ nu prea – Teatrul Național

Pe 24 august, în 1944, soarta Teatrului Național București de pe Calea Victoriei a fost pecetluită – a fost bombardat. Aviația germană a retaliat după ce cu o zi înainte, pe 23 August, România trecuse din tabăra Axei în tabăra Aliaților, în cadrul celui de-al Doilea Război Mondial.

Bătălia Bucureștilor a însemnat bombardamente masive și lupte crâncene în diverse puncte din oraș sau de la periferie.

 

Bucureștii recuperați partial da’ nu prea – Teatrul Național

Până în 1946, la intersecția Căii Victoriei cu str. Ion Câmpineanu (fostă Regală) se găsea Teatrul Național București, datând din 1852 și inaugurat de domnitorul Barbu Știrbei sub denumirea de „Teatrul Mare”. Clădirea avea un parter cu 338 staluri, trei rânduri de loji, un foaier cu scări de marmură de Carrara și o galerie unde aveau acces gratuit studenții și elevii.

În 1875, în timpul domnitorului Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, Teatrul Mare devine Teatrul Național. Se distinge în toate fotografiile și panoramele din epocă. Spațiul creat în fața lui a purtat denumirea de Piața Teatrului. Pe aici hoinăresc multe din personajele lui Caragiale, Piața Teatrului fiind un pol cultural înțesat de hoteluri, cafenele și lume bună.

În anii ’30 a apărut lângă Teatru Palatul Telefoanelor, pe atunci cel mai înalt imobil din oraș. Acesta domina clădirea-simbol. Teatrul Național a fost bombardat de aviația germană în august 1944, după ce România a întors armele, trecând de partea Aliaților în al Doilea Război Mondial.

Deși nu a fost distrus total și putea fi refăcut, ce mai rămăsese din Teatru a fost demolat în 1946 (sub Guvernul pro-comunist Petru Groza) deoarece era văzut ca o rămășiță desuetă a vechiului București și s-a spus că nu există bani pentru refacerea lui.

În anii comunismului și până după 2000, terenul fostului Teatru a rămas viran, fiind acolo și o parcare, și o placă memorială comunistă și terase, în anii ’90. După 2000, concernul Accor a început lucrările pentru ridicarea unui hotel din lanțul Novotel. Au fost excavate atunci fundațiile vechiului Teatru, care ar fi trebuit înglobate în clădirea hotelului și vizibile printr-o pardoseală transparentă. Nu s-a întâmplat așa.

În holul hotelului trebuia să apară o machetă a Teatrului. Nu a mai apărut. A reapărut în schimb o replică-kitsch a portalului de intrare în vechiul Teatru, mai mare și mai în față decât portalul initial. Ca atare, amplitudinea Pieței Teatrului ca spațiu pietonal nu a fost restaurată, creându-se doar un intrând pentru mașini.

Azi, mulți bucureșteni și străini consideră ba că intrarea e un vestigiu rămas de nu-știu-când, ba că e un concept avangardist al Novotelului de a îmbina noul cu vechiul, ba nu observă nimic. Teatrul Național vechi este reprezentat pe bancnota de 100 lei, dar mai nimeni nu știe ce este acea clădire. În fosta Piață a Teatrului nu există niciun panou informativ despre o zonă care a dat țării cultură, o zonă atât de colorată și animată altădată, azi doar o intersecție cu trafic intens.

Trist.