[ISTORIE BATJOCORITĂ] Scriam la început de februarie despre cum Biserica Ortodoxă Română (BOR) distruge istoria zonei Pieței Unirii, prin modificarea unuia dintre puținele edificii emblematice de acolo rămase după demolările anilor ’80: fosta Școală Normală, actual sediu al Facultății de Teologie.
A venit vremea unui nou update. S-au dat jos schelele de pe clădirea din str. Bibescu-Vodă colț cu str. Sf. Ecaterina. Ceea ce se vede e de groază:
► edificiul a fost supraetajat cu un nivel care nu curespunde registrului orginial al clădirii
► noul frontispiciu include cuvântul „TEOLOGIE” scris cu font Arial, litere volumetrice care se luminează în albastru
► statuile și stema din vechiul fronton zac în continuare în curte, în căldură, ploaie, disponibile oricui vrea să le vandalizeze
► aleea către intrarea în clădire dinspre str. Bibescu-Vodă nu a fost refăcută
► tâmplăria originală a ferestrelor a fost înlocuită cu una specifică geamurilor termopan, mult mai simplă
► totul arată ieftin și kitschos
Așa cum ne așteptam, BOR nu a restaurat edificiul, ci l-a modificat și l-a renovat, l-a upgradat. Pentru că lui Dumnezeu îi plac chestiile noi. Cum să mai fie repus vechiul fronton din piatră (statuile + stema) peste literele alea imense? O să arate penibil.
Deoarece clădirea nu e monument istoric, BOR poate să facă ce vrea cu ea. Pentru că poate și pentru că nimănui nu-i pasă. Distrugem istoria Capitalei cărămidă cu cărămidă.
foto: Paiame (29.09.2015)





















