din presa vremii: la loto

Cîștigul la loterie a fost mereu un vis frumos pentru noi. De la cele două loturi ale lui Caragiale pînă la Ogică – și trecînd prin traficul cu lozuri cîștigătoare pe vrema „ilicitului”… cine n-ar vrea să cîștige?

Să vedem ce se putea cîștiga, odinioară, la loto.

Păi, în decembrie ‘61, puteai cîștiga… un Mozvici 402!

Tragerile speciale, de sfîrșit de an, erau atractive! Dar și-n timpul anului puteai avea noroc; așa cum vedem dintr-un supliment color al „Scînteii” din august ‘67:

…sau, un an mai tîrziu, pe lîngă excursii la Istanbul, un Fiat 850 Spider – cu husă – și mașini… fără număr!

… de ce „cu husă”? vedeți mai jos de ce:

Anunțul nostru preferat e cel din Ianuarie ‘68, la care premiul cel mare era un Volvo 121. Dar și Renaulturi 16, Mozvici 408 „cu patru faruri și radio”, Fiat 850, Renault Gordini (probabil „Dauphine”) și Trabant 601:

Cum arăta acel Volvo? Ia, să și vedeți un 122 – tot cam aia – pe care l-a pozat Ando, la pontul lui Paul Ioan Pârlea – le mulțumim amîndurora!

… firește, pe toate părțile îl vedem în episodul viitor al mașinilor vechi.