Bucureștiul trăiește timpuri îngrozitoare. Descăpățînat, orașul nu știe încotro s-o ieie.
N-aveți idee ce binecuvîntare a fost administrația Oprescu pentru toată lumea. Da – ați simțit-o și ați și văzut-o – toată lumea l-a vrut așa cum a fost, pe acest Oprescu.
Iar căderea lui – și a unei mari părți din sistemul în care el a trăit atîta de bine – ne arată acum șobolanii fugind disperați, cu burțile grase frecînd caldarîmul, căutînd să se acuieze prin alte lăzi de gunoi, prin alte cămări nepăzite și prin alte haznale. Așa-s șobolanii.
Putregaiul care a mușcat din București e adînc. Și acest putregai încă e viu.
O vedem – cum? – la frica tuturor de a se gîndi la succesorul Primarului Oprescu.
Iată-l pe Robert – Robert Negoiță, primarul Sectorului 3. Vrea mult – foarte mult! – să fie Primar General. Dar i-i frică. Și frica i s-a lăsat, jalnică, în izmene. Cum se mai fofilează îndărătul vorbelor mari, sforăitoare!
Mai ales el, care știe să vorbească, care nu se dă-n lături să intre-n polemici cu cetățenii, și care chiar are și momente în care îi ascultă și face ce vor ei! Cum mai behăie însă acum, fals, despre lucrurile începute „pentru locuitorii sectorului” – lucruri pe care trebuie (c-a promis!) să le termine.
Asta, cu lucrurile pentru locuitorii sectorului, e mereu un pretext. Mai ales pentru Robert, care s-a dovedit a fi primarul care-a îndrăznit să vină cu idei bune, care să dea sectorului o altă față: o față chiar mai frumoasă. Cu atît mai mult și mai tare, un astfel de primar și-ar dori ca ideile sale bune să fie aplicate în tot orașul! … dar vedeți, v-am spus, frica i s-a lăsat în izmene.
Frica i s-a lăsat, și de data asta, în budigăii primarului de la 4. Piedone e și el cu gîndul de mult la Primăria cea mare. Dar e ceva care-i face să-i tremure burțile mai ceva ca plimbarea cu titicarul de golf duminica prin Orășelul Copiilor – anume frica. Și lui i-i frică – și nu vrea să-și lase nici el, așadar, locuitorii din sector de izbeliște. Mai are multe de făcut pentru ei! De ce n-a mai făcut nimic pentru locuitorii din 4 de doi ani încoace? – asta e, desigur, o întrebare răutăcioasă.
Piedone simte că lumea nu-l iubește. Oamenii-l privesc cu dispreț cînd îl văd cum se plimbă, cu aer de jupîn, prin piețe și parcuri. Oamenii-l simt; îl simt neam-prost, agramat, cu mintea la mărunțișuri. Și-și dă seama că aici e locul lui – în cetatea de mucava pe care și-a construit-o singur.
Am uitat pe cineva? Mai scoate cineva capul?
Elevul Nicușor Dan e prezent? Și-a făcut tema?
E prezent, dar tema tot nu și-a făcut-o. Nicușor Dan nu e și n-o să fie în vecii vecilor Primarul care ne trebuie. N-are material.
Vedeți voi, Primarului celui mai mare Oraș al Țării îi trebuie ceva-n plus. Nu bun-simț, ci Măreție; gîndire la lucruri mari, la Progres, la Viitor! Nicușor Dan e – poate – un bun administrator de bloc; dar nu simte, nu vede orașul și ceea ce-i trebuie.
Am accepta un Primar mărginit, dacă am crede despre el că-i omul procedurilor, al regulamentelor – dar Nicușor Dan nu-i nici asta. Da – s-o pricepe să urmeze și să respecte reguli. Dar Bucureștiul are nevoie, întîi de toate, de Reguli noi – de oameni care să scrie reguli noi și să le scrie în așa fel încît aceste reguli noi să poată fi respectate…
Trebuie să închei. O repet și voi o știți și mai bine ca mine – orașul e în mare rahat. Orașul s-a chircit sub el ca un cîine plouat, care așteaptă un șut în burtă. Așteaptă.
Și omul providențial n-o să vină – ascultați-mă pe mine. Nu există și n-o să vină. Dacă exista, omul ăsta ar fi spus deja pîn-acum că Bucureștiul trebuie s-o termine odată pentru totdeauna cu puterile excepționale ale Sectoarelor, că Primarii acestor entități artificiale trebuie să se subordoneze Primarului General, și că atîta vreme cît nu se va petrece asta va fi rău – tot mai rău.
