Marea intersecţie de lângă Piaţa Mărăşeşti.
În faţă, cu linia de tramvai, este aceeaşi Calea Văcăreştilor (actualul traseu al Bd. Mircea Vodă), la stânga porneau străzile Olteni şi Florilor, iar la dreapta Bd. Mărăşeşti. Piaţa Mărăşeşti începea din colţul dreapta al intersecţiei (nu apare în imagine).
În depărtare se observă Biserica Dobroteasa (a rămas în picioare în urma demolărilor, în prezent este încadrată de frontul de blocuri al bulevardului).
La parterul clădirii moderniste de colţ, din stânga, se afla un magazin de pâine şi lapte, iar în clădirea din dreapta funcţiona o cofetărie. Într-una din următoarele clădiri de pe partea dreaptă, era o frizerie.
Bd. Mărăşeşti cobora de aici spre Splai, circa 5 metri, către albia Dâmboviţei.
Astăzi, bulevardul urcă spre râu, fiind Pasajul Mărăşeşti.