Da, s-au refăcut trotuarele în zona Universitate-Rosetti, pe b-dul Carol I, unde dalele de curte interioară puse în anii ’90 se deterioraseră în ultimul hal. Bun aşa.
Desigur, panourile publicitare inestetice de pe trotuare au supraviețuit, repavarea petrecându-se primprejurul lor. Mai mult, a apărut o nouă generație, ca cel din poză, ce se adaugă celor deja existente.
De ce s-avem şi noi trotuare libere, să vedem ce-i pe stradă, să nu ne mai agreseze atăta vizual reclamele care oricum enervează pe toată lumea? Primăria lui Oprescu mulge şi ultimul bănuț de pe urma domeniului public, însă cu sacrificarea confortului pietonilor. Noile panouri sunt mai fancy, cu stâlp mai finuț şi bază ornată. Ce draguț.



















