… în primăvara și vara lui 2005 – trecură, Doamne, zece ani de-atuncea! – am pus mîna, în vreo două-trei rînduri, pe-o cameră foto bunicică și m-am dus prin oraș să fac poze.
La ce? La orice. La ce-aș fi făcut, dac-aș fi avut mintea de azi? Ohoo, la multe, multe altele… Dar nu despre asta e vorba; ci despre ce – din lucrurile văzute atunci – mai e; e altfel; sau… nu mai e deloc. Imaginile de mai jos nu au fost publicate pînă acum – le privim împreună și spunem și cîteva vorbe despre ele.
Iată cele două turnuri de la Națiunile Unite, uitate la stadiul de schelet multă vreme; în sfîrșit, acum zece ani lucrul la ele începea să se termine și urmau să fie gata.
Acum zece ani, Mitropolia nu se prefăcuse în fortăreața urîtă de azi; avea tihnă, avea farmec, avea clopotnița cea veche; n-avea gard de beton și nici aerul de loc ascuns și ferit.
… dar sînt și locuri neschimbate; cum ar fi, jos la Parcul Carol, unde și atunci era la fel de aglomerat…
… în poză s-a tras și un 232, care trecea nevinovat pe-acolo.
Am și două poze cu defunctul 15– tramvaiul care unea Rahova de Titan – făcute la Budapesta:
Încă o poză cu tramvai; 27-le, la Pasajul Mărășești, încă nemodernizat.
Avem o imagine surprinsă pe strada nouă C-tin Istrati, unde se refăcea linia de tramvai:
… și o alta, cu atmosfera de pe vechea stradă Fabrica de chibrituri, pe cînd mai avea încă piatră cubică…
… tot piatră cubică, dar de data asta între Triumf și Televiziune…
… vedem și clădirea nouă a vechii fabrici de bere Grivița, înainte de a fi dezafectată. De-abia anul trecut a dispărut. Și o poză cu atmosfera de pe Calea Griviței, între Gară și Basarab, pe vremea cînd tramvaiul 34 mai trecea pe aici. Tramvaiul nu e-n poză…
Avem și ceva atmosferă de prin buricul tîrgului. Magazinul Unirea, împopoțonat cu cearșafuri și de reclame și un pic de trafic de pe la fîntîni…
… sau la Universitate, de unde vedem cum arăta încă Cocorul, dar și ceasul care arăta cît mai aveam pînă la integrarea europeană (ceasul a fost luat de-acolo de Piedone și acum se găsește la Budapesta); mai vedem și reclama la Mc Donald’s, pentru că încă mai aveam un astfel de restaurant, jos, în Pasaj. Pasajul a fost renovat total prin ‘88, cînd s-a făcut – din el – accesul la stația de metrou. După Revoluție a ajuns într-un mare hal de necurățenie și a fost scos la lumină în 1995. Restaurantul Mc Donald’s a dispărut odată cu ultima renovare a pasajului, de prin 2008; se afla pe mijloc.





































