La peste 80 de ani distanță, lucrurile nu s-au schimbat!
→ Poza din stânga e din anii ’30 și e făcută în Valea Plângerii, practic o mare groapă de gunoi, pe locul căreia s-a amenajat după război Parcul Tineretului. Pe fundal, crematoriul uman „Cenușa”, pe atunci nou. În prim-plan, corturi improvizate și oameni sărmani, chiar în plină epocă a Micului Paris după care suspină atâția nostalgici ignoranți. Da, Bucureștiul interbelic avea dezechilibre sociale majore dezechilibre sociale majore și foarte mulți, mai ales prin mahalale, trăiau într-o sărăcie cruntă.
→ Poza din dreapta e din prezent și e făcută pe Lacul Văcărești, mai precis bazinul de acumulare început în anii regimului Ceaușescu ca parte a proiectului de aducere a Dunării la București și transformare a Capitalei în port. Lucrările au fost sistate după 1989, iar între timp acolo s-a dezvoltat un ecosistem unic denumit de mulți „Delta Văcărești”. Aici locuiesc, în locuințe improvizate, oameni pe care presa i-a numit „ultimii sălbatici ai Capitalei”.
Au trecut peste 80 de ani, iar Valea Plângerii nu a dispărut, ci doar s-a mutat. Periferiile Bucureștiului sunt zone de care toți primarii se feresc și pe unde poate calcă așa, de formă, prin campanie. Rețineți asta când votați la locale în 2016.
