Mi-era cam foame și – neavînd ce alege din raftul magazinului – m-am procopsit cu chestia asta:
Grozav ce mi-a plăcut poezeaua de sub desen: Monșer, parol, cel mai bun sălămior!
Parol, să mă-ngropi! – cum zicea Zița lu’ Caragiale. Nu mai știm ce reclame tîmpite să facem, fraților, și-n ce cuvinte meșteșugite să împachetăm pielițele și grăsimile pe care le vindem.
N-am mai stat să cotrobăi printre restul de mezeluri din galantar, că versuri dintr-astea mai știu, din copilărie; n-aveam chef să dau peste vreun „salam de Sibiu cu capul viu”, ori „salam de vară cu capul afară”…
