Deși avem destui care își închipuie că Bucureștiul este groaznic, neprimitor, neprietenos și împotriva omului, să știți că nu e chiar așa.
Zicem că Bucureștiul nu e verde? Nu e într-atît de verde pe cît ar putea fi, dar e foarte verde! Zicem că nu sînt piste de biciclete? Dar e suficent de mult loc pentru biciclist și să circule, și să se plimbe! Zicem că transportul public nu e folositor? E – din păcate – dimensionat pe măsura cererii; ăsta e adevărul care nu prea ne place.
Dar Bucureștiul nu e chiar așa de rău. Și – în nici un caz – nu va fi stricat definitiv și îngrozitor. Copacii și verdeața nu vor dispărea, traficul va fi, în timp, mai ușor; încetișor, înăuntrul orașului se va trăi mai bine.
Am zis bine: înăuntrul orașului.
Pentru că răul s-a făcut, se face și se va face în afara bietului București!
Da. Vedeți voi – cum-necum, Bucureștiul mai are destul din vechiul oraș, acela gîndit cu străzi decente, cu trotuare late, cu iarbă, arbuști și copaci pe spațiile publice.
Dar… în Ilfov?
Aici străzile s-au făcut cu meschinărie și chibzuiala zgîrcitului. Aici pe stradă n-au loc două mașini, aici pe trotuar – cînd acesta există! – de-abia trece un om. Aici regula – și nu excepția!! – este fundătura și drumul de servitute.
Aici dezvoltatorul, mînat de profit – deși nu-i nimic în neregulă cu profitul! – trebuie să folosească la ceva fiecare palmă de pămînt. Aici, cumpărătorul e nevoit să accepte faptul că dezvoltatorul trebuie să facă economii, ca să-i ofere prețuri mici. Iar pămîntul – și azi, și pe vremea lui Ion al lui Rebreanu – e scump, e o valoare…
Nici un primar n-a îndrăznit să ceară, în Ilfov, pămînt pentru drumuri late, scuaruri, trotuare cu o bandă de verdeață lîngă bordură, sau plantarea unor copaci. Iar aici, în Ilfov – în fostul sector agricol Ilfov -, s-au construit cartiere pe vechile terenuri agricole: adică, oameni buni, beton peste verdeață.
Aici e răul care se face – nu în București.
Aici nu se fac piste pentru biciclete – nu în București.
Aici nu este transport public – nu în București.
