7 mașini vechi

Nici nu știu cu ce să-ncep episodul 59; habar n-am. Am ales, pînă la urmă, un Chevrolet Bel Air din seria a doua, care ședea la Soare pe-o stradă liniștită:

… 60 de ani să aibă mașina asta, ce să zici?

Mai rămînem nițel în Statele Unite, de unde vine și acest Cadillac Fleetwood Brougham:

E pozat de Ando și e mai tinerel; cam pe la vreo 25-30 de ani. Da-i frumos.

Batem un pic de drum înapoi în Europa, de unde avem vreo trei mașini italienești. Prima-i o Alfa Giulia Sprint GT Veloce, găsită de AdiP:

l  

Face vreo 40 de ani și asta? Face.

Iacă-tă un Fiat X1/9; chiar așa-i zice, pe bune. Vă vine a crede că Bertone a conceput mașina asta acum mai bine de 40 de ani?

Ando l-a pozat; și tot el a găsit și-un Maserati Biturbo:

A apărut acum 35 de ani; cel din poză e mai nou de-atît, cu siguranță.

Iată și ce ne-a adus  Boemul; un Peugeot 104 pe care l-am mai avut în colecția noastră jubiliară, fără să vorbim în tihnă despre istoria lui; acum, dacă o facem, vedem că a apărut, și el, acum mai bine de 40 de ani…

Tot Boemul a găsit un Aro 10 care șade la loc plin de verdeață, fără întristare și suspin…

… iar eu am dat peste altul din seria mai de la-nceput, păstrat într-o stare destul de bună și de exactă.

V-o repet, tare mi-a plăcut cum a ieșit mașinuța asta românească acum 35 de ani; tare mult…

Încheiem – trebuie! – și o facem cu-n Ford Sierra, mașină care a-nsemnat mult în ceea ce privește designul auto al anilor 80; se termina cu liniile drepte și pătrățoase și apăreau cele fluide, aerodinamice…

Degeaba, însă – tot nu mi-a plăcut Sierra.