Duminică se nimeri s-avem treabă pe Olteniței – și, fiindcă tot ajunserăm pe-acolo, ne zisărăm să intrăm în Orășel – la Piedone, cum zice lumea de-acuma.
Orășelul era plin-ochi și socotirăm că-i mai sănătos pentru confortul nostru psihic să nu adăstăm prea mult pe-acolo; ne-am luat tălpășița pe dată.
Nu-i asta beleaua. Oamenii au nevoie să iasă duminica, oamenii trebuie să se relaxeze; deși e greu să te relaxezi cu mii și mii de oameni în spate.
E vorba despre falimentul vădit al ideii de sector.
Vedeți voi, Piedone a făcut aici un loc extraordinar de petrecut timpul liber. Acest loc este plin de kitsch, obositor – dar este, totodată, suficient de mare pentru a primi foarte, foarte mulți oameni. Piedone, în sinea lui, a făcut un lucru bun – dar l-a făcut pentru sectorul lui.
Or, bucureșteanul nu trebuie să își ducă viața în sectorul lui. Parcurile și locurile de recreere trebuie împrăștiate prin tot orașul astfel încît să-i fie ușor oricui să ajungă la ele; iar condițiile din fiecare acest loc să fie, firește, similare.
Dar în Parcul lui Piedone merg oameni din sectorul 3, din sectorul 5, din sectorul 6 – logica de primar care a făcut ceva pentru sectorul său e șchioapă.
Un astfel de parc e în folosul unui oraș întreg; e nevoie, deci, ca întregul oraș să participe la buna sa funcționare. Piedone poate face suficiente locuri de parcare gîndindu-se la locuitorii lui; dar aici vin cu mașinile oameni de departe – pentru ei e nevoie de parcări suplimentare, iar aceasta e o investiție mare, a orașului și nu a cartierului. Firește, ar fi splendid să încurajăm oamenii să nu vină cu mașina în parc – dar asta înseamnă că oamenii aceștia au nevoie de un transport public eficient și prietenos care să-i aducă aici. Parcul acesta e legat bine de centru – are metrou; dar de cartierele adiacente nu este legat cum se cuvine. Nici cu bicicleta nu-i comod defel să ajungi aici.
Vedeți? Toate astea nu-s treaba lui Piedone. El s-a ocupat de un parc, dar nu are cum să țină acest parc doar pentru locuitorii peste care-i el primar.
Ideea de sector, așa cum e aplicată în București, e falimentară – iar ce v-am scris eu e numai un exemplu.
