Spaţiul verde, soluţia universală

Bucuresti-spatiu-verdeCred că am ajuns să avem o obsesie pentru spaţii verzi. Iar din categoria aceasta avem o predilecţie pentru parcuri. Sigur, Bucureşti nu pare că stă bine în statistici, dar, în timp, spaţiul verde a ajuns prioritatea numărul unu. Aparent doar în discurs. Primarii se întrec în amenajarea şi reamenajarea unor spaţii verzi existente sau virtuale (sau doar percepute ca atare), ONG-urile anunţă atacuri constante la adresa parcurilor şi părculeţelor, iar populaţia doreşte crearea peste tot a acestora. Cred că am ajuns să considerăm spaţiul verde ca unică soluţie. Dacă propui un parc, părculeţ sau chiar scuar eşti cel mai tare, cel mai bun, ai venit cu soluţia ideală.

Spaţiul verde este în gândirea multora unica soluţie, dar, poate mai important, soluţia care va salva oraşul. De multe ori toţi mesia bucureşteni au această unică soluţie. Verdele nu mai este una dintre opţiuni, este singura. Nici nu prea facem diferenţa între diferitele tipuri de spaţii verzi amenajate, dar ştim clar că numai ele pot dezvolta oraşul.

În ultimul sondaj realizat pentru alegerea unei funcţiuni pentru insula de pe Lacul Morii am oferit mai multe opţiuni, fiecare votant având chiar posibilitatea de a opta pentru trei variante. Evident că parcul şi grădina au câştigat. Poate aşa era şi normal. Poate. Au fost unii care s-au gândit la altceva (sau aşa îmi place mie să cred). Dar dacă am avea locuinţe acolo? Dacă ar fi şi ceva birouri? Poate ar fi chiar o zonă urbană interesantă, mai interesantă. Birourile trebuie să fie amplasate doar în construcţii înalte? Într-un cluster? Poate descoperiţi ce sedii îşi fac cei de la Apple sau Facebook.

Ar fi un parc cel mai potrivit pentru aceea zonă? Nu ştiu să spun. Ar fi nevoie de studii serioase, interdisciplinare pentru un răspuns profesionist. Ne putem gândi în ce măsură un parc, chiar şi în jurul lacului, ar genera o dezvoltare a întregii zone. Maidanele sau zonele industriale se vor transforma în urma apariţie acestui parc sau ar fi nevoie de mai mult? Se vor dezvolta cartierele Giuleşti-Sârbi sau Crângaşi? Poate că un parc ar fi doar una dintre funcţiunile noi, poate nici măcar cea mai importantă. Poate că altă funcţiune majoritară ar produce mai mult interes şi ar reprezenta motorul de dezvoltare.

Prea mulţi “poate”, dar o dezvoltare urbană presupune strategie şi nu doar o simplă introducere a unei funcţiuni agreată de locuitori. Eu m-aş bucura dacă s-ar putea discuta despre zone multifuncţionale, dacă am începe să privim şi să înţelegem spaţiul urban, oraşul.