Cine crede că un parc e un lucru simplu, se înșală. Cine crede că un spațiu public e ușor de făcut – astfel încît oamenii să beneficieze cu adevărat de pe urma lui – iar se înșală.
Vă recomand un articol despre Herăstrău; despre ce ar trebuit să fie, despre ce e – și despre ce ar putea să fie.
Parcul Herăstrău este perceput și promovat de media și autorități ca un parc – bâlci, parc în care răsună boxele de la diverse spectacole, parc cu tiribombe, mici și bere, așa cum este orice parc de comună care se respectă. În orice țară civilizată, parcurile și zonele de talia Herăstrău și a Salbei de Lacuri nu ar fi tratate ca un mare târg/bâlci de comună provincială.
În contextul în care liniștea și natura din parcuri sunt valori la mare modă în lume, Parcul Herăstrău este perceput și promovat, la noi, ca un parc în care nu poți să ai liniște, ci doar “zone de liniște”.
La sfârșit de săptămâna, atunci când majoritatea cetățenilor au timp liber, parcul Herăstrău este extrem de aglomerat, printre gheretele de comerț ambulant amplasate arbitrar, aleile înguste și prost pavate sunt traversate de-a valma de furtune de irigații, bicicliști sportivi agresivi, roleri și pietoni consumatori de floarea soarelui.
Orașul este agitat cu multă gălăgie și poluare. Pentru ce avem acest parc urban dacă și aici avem parte de gălăgie și poluare fonica? Parcul ar trebui să fie o oază în vacarmul orașului.
Aceasta aglomerare arata nevoia restructurarii functionale si extinderii parcului peste podul de cale ferata si peste podul cu parcul Bordei.
Asta o scrie Mihai Pavel; odată-n plus îl felicit pentru articol. Citiți-l.
