În 15 februarie 1961, peste România s-a aşternut o eclipsă totală de Soare şi, bineînţeles, presa vremii nu putea să treacă uşor peste acest eveniment.
Simptomatic pentru tonul articolelor este că – deşi era vorba de un fenomen cosmic inevitabil şi imposibil de controlat – aparatul de propagandă se chinuia totuşi din răsputeri să-i dea ceva conotaţii politice, prezentând – de exemplu – eclipsa, ca pe un „măreţ fenomen al naturii” pe care „clasele exploatatoare” l-au folosit pentru a menţine masele „în ignoranţă şi înapoiere”!?
Dar oamenii muncii, „dornici să cunoască în amănunt legile mişcării corpurilor cereşti”, refuză să mai rămână în „întunericul neştiinţei şi obscurantismului”.
Lăsând la o parte gargara ineptă a epocii şi aceste găunoase devieri, totuşi articolele şi pozele reuşesc să creioneze, destul de corect, felul în care a fost explicat mecanismul eclipsei, interesul real al oamenilor care înţelegeau şi se bucurau că au posibilitatea să fie martorii unui spectacol cosmic deosebit.
Din păcate, vremea nu a fost prea grozavă pentru cei „de la sol”, cerul fiind noros.
Avem, în acest sens, un mic comentariu şi două imagini de la Cristian Malide:
„O eclipsă TOTALĂ este un eveniment rar, de aceea a apărut şi timbrul cu eclipsa.
Cerul era uşor înnorat, supărător pentru astronomi, dar tocmai bine pentru noi, pentru că nu aveam geam afumat ca să putem privi direct la Soare. Deci nu am vazut „inelul de diamant” sau „soarele negru”, dar ţin minte scăderea luminii, maşinile pe Labirint care aveau farurile aprinse şi claxonau, iar găinile cotcodaceau… Imaginea ne arată pe mine cu verişoara, lângă bazin, iar bunica e pe treptele intrării din faţă… toţi privim spre Soare, care este deasupra Sfatului Popular”
