➲ CONTEXT
În vara lui 1988, cineva s-a plimbat prin centrul Capitalei și a făcut niște poze. N-ar fi nimic special legat de asta, numai că vorbim de anii ’80, deceniul când primul Președinte al României, Nicolae Ceaușescu, a decis că vrea un oraș nou. În viziunea regimului comunist naționalist Ceaușescu, Capitala Republicii Socialiste România trebuia să se alinieze dezvoltării Patriei socialiste și să reflecte stilul de viață al omului nou, într-o societate socialistă multilateral dezvoltată. Reconstrucția era motivată oficial de urmările cutremurului din 1977.
În București și în toată țara se luau alimente pe cartelă, nu prea era curent electric, iar teroarea psihologică domnea peste tot, instituită de Securitate, organul de represiune principal în România comunistă. Austeritatea dusă la extrem era compensată cu parade grandioase închinate iubitului conducător și genialei sale soții – tovarășa Academician Doctor Inginer Elena Ceaușescu, savant de renume mondial, Zilei Naționale (23 August), etc. Cetățenii erau obligați să se bucure și să sărbătorească, că aveau chef sau nu.
Revenind la București, multe zone și-au schimbat atunci aspectul. Din Obor până în Victoriei, din Tineretului până în Vitan, din dealul Arsenalului până la Piața Unirii, orașul vechi a dispărut și a făcut loc orașului nou. În zona centrală, orașul nou se numea Centrul Civic, oficial, Ansamblul Politico-Administrativ cu bijuteria coroanei, Casa Republicii (azi Parlamentul/Casa Poporului). Era cald. Pe străzi, oamenii își vedeau de grijile cotidiene, mult prea preocupați de viața de zi cu zi pentru a conștientiza cu adevărat dimensiunea transformărilor prin care trecea orașul lor. Să vedem pe unde s-a plimbat omul cu camera și ce i-a atras atenția.
➲ PIAȚA UNIRII
Unul din nodurile principale ale orașului, vechiul nucleu, și-a schimbat radical aspectul în anii ’80. Deși avuseseră loc demolări și în anii ’60-’70, anii ’80 au însemnat distrugerea aproape totală a identității veche de cel puțin un secol a acestui loc. A devenit o intersecția aglomerată atât la suprafață, cât și în subteran (2 magistrale de metrou, pasaj rutier subteran, conducte care transportă apa Dâmboviței).Vezi cât de mult s-a schimbat Piața Unirii!
Magazinul Unirea, fotografiat de pe trotuarul dinspre parc. Inaugurat în 1976, a fost extins 10 ani mai târziu în laterale cu aripile Splai și Călărași, iar în spate a apărut un cvartal de blocuri. Asta a dus la sacrificarea unei bune părți din vechiul cartier evreiesc: case frumoase, blocuri interbelice, temple de cult mozaic, etc. În poză se vede fațada originală modernistă a magazinului. Apare și extensia Splai. Nicio legătură stilistică cu corpul inițial. Nu mai contează în prezent, că totul este acoperit de reclame. Vedem și-un felinar instalat în epocă, un model reușit alterat de prezenta administrație bucureșteană. Oamenii trec nepăsători prin fața magazinului și traversează spre parc pe unde vor, că traficul nu fusese deschis pe acest tronson încă.
Parcul din centrul Pieței Unirii, proaspăt amenajat. Pe fundal, blocul masiv care maschează biserica Domnița Bălașa și, în stânga, blocul de pe colțul bulevardului Victoria Socialismului (actual Unirii) cu bulevardul George Coșbuc (actual Maria). Înainte de anii ’80, Piața Unirii era traversată de b-dul Coșbuc, legătură esențială pe axa est-vest, azi întreruptă. Tot pe locul parcului, dar spre str. Halelor, era Hala Mare (sau Hala Unirii), singura supraviețuitoare din fostul complex al Halelor Centrale, desființat în anii ’30. Azi, acest parc este anost, murdar, urât mirositor și inutil. A găzduit, în decembrie 2007, imensul brad care a isterizat o țară întreagă.
➲ BULEVARDUL 1848
Axa Unirii-Universitate, b-dul 1848 (azi b-dul Brătianu), și-a înnoit în anii ’80 capătul dinspre Unirii. Pe colțurile cu b-dul Coșbuc (azi b-dul Corneliu Coposu) și str. Halelor a primit câte un bloc de colț masiv, în stilul celor din noul Centru Civic. Cel de pe colțul cu Coșbuc ascunde biserica Sf. Ioan-Nou, căreia i-a luat locul, după mutarea ei în spate în 1986.
Magazinul Cocor, inaugurat în 1974, își menținea încă aspectul original minimalist. Finisajele metalice pe fațadă, învechite, erau asemănate cu tinichele. În stânga, emblematica turlă a bisericii catolice Bărăția, de pe colțul cu str. Bărăției. După 2005, magazinul Cocor a fost modernizat și tranformat dintr-un magazin cu de toate pentru toți într-un magazin de lux, fără succes. A fost înălțat un pic, iar fațada nouă din sticlă susține ecrane imense pe care rulează reclame.
Privind în josul b-dului 1848, spre Piața Unirii. Deoarece nu exista conceptul acoperirii fațadelor cu mash-uri (cearșafuri cu reclame) imense și nu existau nici reabilitări termice, închideri de balcoane sau aparate de aer condiționat care să paraziteze fațadele, arhitectura clădirilor este vizibilă. Se vede și intrarea în pasaj. Pasajul rutier subteran de la Piața Unirii, inițial “Pasajul Bulevardul 1848″, fusese inaugurat cu doar un an mai devreme. 6 iunie 1987. “Scînteia”, organul de presă al Partidului Comunist Român, anunța o nouă realizare a ceaușismului: inaugurarea pasajului de la Piața Unirii, la numai 34 de zile de la începerea lucrărilor! Da, lucrarea a fost finalizată într-un timp-record, deși pregătirile pentru începerea construcției propriu-zise fuseseră demarate cu câteva luni înainte. Ministrul Construcțiilor Industriale a avut baracă pe șantier, de unde a supervizat direct lucrările. Pentru eficiență, Președintele Republicii atribuise diversele șantiere bucureștene câte unui ministru, pentru a le coordona. Pentru pasajul de la Unirii au lucrat fără întrerupere sute de oameni, iar lucrarea a fost una complexă. Pasajul, lung de 900 de metri, merge pe sub magistralele de metrou M1 și M2 (care se intersectează la Unirii), precum și pe sub conductele prin care Dâmbovița subtraversează Piața Unirii (refularea se face în aval de acumularea din coasta Bibliotecii Naționale), acoperită de un planșeu.
➲ PIAȚA UNIVERSITĂȚII
Principala intersecție a axelor nord-sud și est-vest nu a fost modificată în anii ’80, așa că arăta în mare parte ca în anii ’70, când fuseseră inaugurate Teatrul Național, Hotelul Intercontinental și pasajul pietonal de sub intersecție.
Hotelul Intercontinental, o realizare de marcă a regimului comunist, a redefinit standardul de înălțime în zonă. Deschis în 1971 la intersecția b-dului Bălcescu cu str. Batiștei, a pus în umbră mai vechiul bloc Creditul Minier (stânga pozei), din anii ’30. Azi, Hotelul Intercontinental se menține în topul celor mai bune din Capitală.
Teatrul Național București, cu aspectul exterior pe care îl căpătase în 1983. Aspectul inițial modernist din 1973 nu mai era pe placul lui Nicolae Ceaușescu, care a comandat modificarea fațadei. Alterarea structurii originale a clădirii i-a mărit riscul de prăbușire la cutremur, așa că între 2012-2014 s-a revenit la aspectul din 1973, adus la standardele prezentului. Fațada din fotografia de mai sus a fost îndepărtată total. Pe peluza din fața teatrului a stat până în 2006 statuia dramaturgului Ion Luca Caragiale, iar în prezent acolo se află Căruța cu Paiațe, inaugurată în 2010 și care a costat 1 milion de euro, bani publici.
Perspectiva bulevardelor Nicolae Bălcescu și General Gheorghe Magheru, spre Piața Romană. Pe colțul cu str. Batiștei, imobilul Creditul Minier, din 1937. Aici erau birourile Societății Creditul Minier, care administra sondele de pe Valea Prahovei în interbelic. Creditul Minier a alimentat Wehrmacht-ul în perioada alianței României cu puterile Axei în majoritatea războiului, 1941-1944. După război, activele Creditul Minier au fost preluate de SovRomPetrol, o societate româno-sovietică cu capital mixt, desființată mai apoi în anii ’50. La parter a fost o perioadă reprezentanța TARS (Transporturi Aeriene Româno-Sovietice), companie aeriană cu administrație duală româno-sovietică. În 1954, România a preluat toată administrația companiei și aceasta a devenit TAROM. Azi, aici e o covrigărie.
În stânga, un trotuar prea liber și prea bine întreținut, dar și breteaua laterală de circulație a mașinilor, o sistematizare interbelică excelentă. Acest aspect aerisit a fost distrus total de Primăria Generală în 2013, sub administrația primarului Sorin Oprescu. El a “modernizat” zona pietonală prin aglomerarea excesivă cu stâlpișori (bolarzi), două modele de stâlpi de iluminat, băncuțe, coșuri de gunoi, bile, etc. Breteaua laterală a fost îngustată și brăzdată de “punți” de piatră cubică, un fel de legătură între trotuarul dinspre stradă și intrările în clădiri. De ce? Pentru a șicana șoferii și a-i determina să folosească noua parcare subterană de la Universitate, nu prea populară din cauza tarifelor mari. Practic, pe bulevardele Bălcescu și Magheru, o sistematizare veche de decenii, funcțională, a fost distrusă.
➲ CENTRUL ISTORIC
Centrul vechi sau centrul istoric, adică strada Lipscani și împrejurimile, își menținea caracterul comercial tradițional și nu era paradisul cluburilor, barurilor, pub-urilor, restaurantelor, cafenelelor și saloanelor de masaj erotic, așa cum este cunoscut de generația actuală. Pe Lipscani găseai încă atelierele meșterilor de modă veche, prăvălii cu iz de epocă și bișnițari pe la colțuri. Desigur, întreaga zonă era deschisă traficului auto. După 2009, centrul vechi a renăscut, a fost pietonalizat și s-a tranformat profund, nu neapărat în cel mai bun mod.
Strada Lipscani și palatul vechi al Băncii Naționale, inaugurat în 1900, sub Regele Carol I. BNR a preluat terenul ocupat de Hanul Constantin-Vodă pe Ulița Mare (denumirea veche a străzii Lipscani). Construcția palatului vechi al BNR arată dimensiunea economică de după 1881 (proclamarea Regatului) și orientarea spre cultura europeană. Modernizarea a fost ghidată de arhitecți formați la Paris. Prin așezarea sa, BNR a încurajat dezvoltarea districtului financiar, multe bănci comerciale construindu-și apoi sedii aici. Arhitectura aparține Renașterii înalte franceze, iar pe fațadă este un grup statuar impresionant. Conceput pentru o piață mare, palatul este înconjurat de străzi înguste. Casa din dreapta, de pe colțul cu str. Smârdan, era în renovare. Renovarea nu a ținut nici măcar 20 de ani, iar în 2014 a fost reabilitată fațada care se prăbușea, din cauza neglijenței și abandonului.
Privind din str. Lipscani spre Calea Victoriei, se vede palatul impresionant de peste drum de BNR. Palatul Băncii Generale Române, inaugurat în 1913, a fost construit pe locul bisericii Ghiorma Banul (a Grecilor) și Hanului Grecilor. A fost restaurat între 1977-1983. La cutremurul din 1977, clădirea și-a pierdut o parte din ornamentele inițiale, nerefăcute ulterior. Ocupă colțul dintre străzile Lipscani, Smârdan și Stavropoleos. Ornamentele bogate de factură neoclasică au și elemente de Renaștere. Întreaga fațadă e împodobită cu busturi în medalioane, cu grupuri de personaje în relief. Pe colțul este încununată de o cupolă, cu un grup de personaje în vârf.
Se mai văd, în continuarea palatului Băncii Generale, fostul sediu al Băncii Chrissoveloni, o clădire-unicat inaugurată în 1929, azi în proprietatea BNR și, pe colțul cu str. Eugeniu Carada, în dreapta, fostul sediu al Băncii de Scont, actual sediu al instituției Avocatului Poporului. Aceste palate amintesc de vechiul district financiar prosper deființat după 1947 de regimul comunist.
Privind din Calea Victoriei în jos spre Dâmbovița, în lungul străzilor Lipscani (dreapta) și Mihai-Vodă (stânga). E o ipostază imposibil de reprodus în prezent. Pe spațiul verde din prim-plan se aflase până în 1977 Hotelul Francez (Lafayette), construcție celebră a Bucureștilor vechi. Imobilul în stil belle epoque 1900 s-a numit Hotel Victoria în perioada comunistă și a fost avariat de cutremurul din 1977, după care a fost demolat în 1979. La 20 de ani după cutremur, în 1997, aici s-a construit Bucharest Financial Plaza, o clădire modernă de birouri care stă ca nuca-n perete între Magazinul Victoria și Palatul CEC. A fost prima intervenție de acest gen în centrul orașului, urmată de multe altele în anii 2000.
Pe centru se vede un vechi sediu al Securității și al Ministerului de Interne. Palatul fusese inițial Vama Poștei, deservind Poșta Centrală, situată până în 1974 pe Calea Victoriei, în actualul sediu al Muzeului Național de Istorie. În dreapta, pe colțul Lipscani – Domnița Anastasia, clădirea cu cupolă și fațada din cărămidă roșie este fosta Judecătorie a Sectorului Roșu (pe la 1900). În dreapta, plan apropiat, Magazinul Victoria, fostă sucursală a Galeriilor Lafayette din Paris până după al Doilea Război Mondial. Magazinul în stil art deco a fost inaugurat în 1928 pe locul fostei Edituri și Librării Socec, celebră în prima jumătate a secolului trecut.
➲ CONCLUZII
În 1988, proiectul lui Ceaușescu de transformare a Capitalei era în mare proporție realizat. De aceea, fotograful s-a axat pe două dimensiuni: orașul nou, ceaușist – rezultatul unor demolări aberante și a unei reconstrucții megalomanice și orașul vechi, tradițional – rezultatul unor secole de evoluție normală, organică. Poate că pasivitatea trecătorilor din fotografii pare șocantă privită azi, dar în epocă puțini conștientizau dimensiunea distrugerilor ireversibile la care erau supuși Bucureștii.
Acest set de poze completează arhiva foto a finalului de deceniu IX, din care foarte multe fotografii esențiale provin din colecții personale ale amatorilor. Oficial, nu s-au publicat decât ipostaze favorabile regimului, distrugerea patrimoniului vechi și a identității orașului nefiind menționate. Vara ’88, căldură într-un oraș mutilat. Peste doar un an și ceva, regimul comunist urma să pice, în decembrie 1989. Liniștea din aceste poze este cea de dinaintea furtunii.
Tu ce făceai în vara lui ’88?