După un sfert de secol de după Ceaușescu, ne luăm un pic de răgaz să privim în juru-ne. Oare am făcut ceva, mai mult decît – vorba cuiva – să văruim ce-a construit împușcatul?
Și da, și nu – răspunsul e, din păcate, cam dezamăgitor: puteam face mult mai mult.
Azi ne uităm la străzile Bucureștiului, oraș în care – știți bine – se circulă nasol! Ai zice că trebuie tăiate și alte străzi; nu în Centru, ci între locuri din cartiere; între cartiere; străzi care să ne ajute să circulăm fără să mai fim nevoiți să coborîm în zona aglomerată pentru a ajunge într-un cartier altminterea apropiat…
N-au apărut ieșirile visate din București; ci doar s-au făcut improvizații.
Unele bune – cum e, de pildă, cea care te ajută să ieși din Compozitorilor direct în Drumul Sării, ocolind și Ghencea, și Răzoarele:
… sau cea care te duce – pe noul pasaj – de la Delfinului direct în Doamna Ghica:
… Sau recenta străpungere din Berzei spre Gara de Nord:
Alte artere noi sînt de un ridicol fastuos: cum e porțiunea aceea de 50 de metri din strada Matei Basarab care s-a inaugurat după douăzeci de ani de cîcîială legată de demolarea unei singure proprietăți…
Desigur, au apărut și cartiere noi; și obiceiuri noi; odată cu construirea podurilor de pe DN1 – Băneasa s-a-nceput folosirea unei artere noi, în locul periculoasei alei Privighetorilor:
Au apărut, odată cu îndesirea mașinilor, și scurtături și ocolișuri care s-ajute omul să nu stea cu orele în mașină. Cea de jos, care face o bună paralelă cu Iuliu Maniu, e una din preferatele mele:
Îmi place și drumul construit de-a lungul vechii șine a Filaretului, între Toporași și Zețarilor, care uneori preia din traficul blocat pe Giurgiului și din cel tot mai îngreunat pe Ferentari…
S-a lucrat și la ieșirea din Titan spre Splai – utilă, desigur:
… sînt și trasee de fugă private, cum ar fi acesta, care te-ajută să ocolești Virtuții în drumul spre Splai, trecînd printr-o parcare particulară cu plată:
… sau recenta trecere dintre Sebastian și Trafic Greu, prin curțile centrelor comerciale Kaufland și Vulcan!
Oamenii însă și ocolesc centrele comerciale! Zona Metalurgiei – devenită pol important al comerțului – este supra aglomerată; uneori merită să folosești ocolișuri decente – foste drumuri de pămînt asfaltate în ultimii zece ani:
Avem și drumuri apărute în urma investițiilor private, cum e cel de face acces direct în Dragonul Roșu din șoseaua Fundeni:
Zona nord-estică, aglomerată de cartiere noi, hectare de birouri și zeci de clădiri industriale, are rocadele ei, desigur:
Nu-i doar meritul Bucureștiului că apar astfel de străzi noi. Multă vreme între Alexandriei și Ghencea nu era nici un drum direct, care să nu fie un șleau de pămînt. Acum e; și meritul nu-i al municipalității, ci-al comunei Bragadiru.
Sau splendida legătură dintre Chiajna și Iuliu Maniu, care arată impecabil pe raza comunei și dezastruos pe raza Capitalei:
Sau drumul care leagă lin Tunariul de Otopeni – ce util e!
Laud, desigur, și apariția tîrzie a centurii între Chitila și Mogoșoaia, care mai spală din păcatele transportului periurban:
Par multe? Par. Sînt multe? Nu. Lipsa coordonării între Ilfov și Capitală e cauza acestei stări de fapt. Lipsa viziunii, a interesului; e posibil ca și azi Giulești să fie o fundătură? ca Sălajul să nu iasă-nspre Măgurele?
hărțile folosite sînt Google
