Joi, 15 ianuarie (de ziua lui Eminescu și a Culturii Române), la Teatrul Elisabeta din București (B-dul Regina Elisabeta nr. 45) va avea loc dramatizarea piesei de teatru „ACEȘTI NETREBNICI CARE NE CONDUC – Interviu cu Mihai Eminescu” de Miron Manega. Intrarea va fi liberă.
Piesa este un dialog între doi jurnaliști, unul din mileniul trei (interpretat chiar de autorul piesei) și celălalt din secolul al XIX-lea, respectiv Mihai Eminescu (interpretat de actorul Dan Seevaldt Bălășoiu). Precizare importantă: jurnalistul care ia interviul vorbește de pe un ecran; el este o proiecție, o umbră, în timp ce personajul Eminescu este viu, pe scenă. Piesa, în ansamblu, este, de fapt, o combinație între teatru și film, într-un raport de 2 la 1 (partea jucată este de aproximativ o oră, iar cea filmată de 30 de minute. Merită menționat, de asemenea, că autorul (care este și regizorul piesei) a înlocuit corul antic din tragediile grecești cu o haită de câini care latră, aceasta fiind și elementul care separă scenele între ele.
Motivația spectacolului este explicată în prefața cărții cu același nume, apărută la Editura NICO, în 2013:
Sensul acestui „interviu” este acela de a releva halucinanta actualitate a gândirii lui Eminescu şi vastitatea preocupărilor sale. Pentru că Mihai Eminescu nu a fost doar poet şi gânditor, ci şi un mare jurnalist român (cel mai mare) şi, în această calitate, primul analist economic, politic și geopolitic din istoria României. A fost, de asemenea, primul sociolog, în sensul deplin al cuvântului, şi autorul unei teorii despre stat: STATUL ORGANIC. „Diagnosticele”, avertismentele, analizele şi soluţiile sale, bazate pe o profundă cunoaştere a realităţilor româneşti, a istoriei şi a contextului european, sunt valabile şi astăzi. Citindu-i textele publicistice, ai senzaţia că sunt scrise aici şi acum.
Pornind de la această realitate culturală care, deşi publică, este necunoscută publicului (căci Eminescu este mai mult citat decât citit), ne-am gândit să-l „confruntăm” cu situaţia din prezentul imediat, printr-un interviu virtual. De fapt, virtuală este doar proiecţia în prezent, pentru că răspunsurile „intervievatului” sunt fragmente extrase din textele sale apărute în publicaţiile Federaţiunea, Convorbiri Literare, Curierul de Iaşi (1870-1877), Timpul (1877-1883), România Liberă (1889) şi din manuscrisele publicate postum.
Această piesă de teatru nu intenţionează să impresioneze prin ceva ce ţine strict de rigorile scenei. Ea are, mai degrabă, caracter didactic decât dramatic sau literar, pentru că propune redescoperirea lui Eminescu-jurnalistul, pentru cei care nu i-au cunoscut această latură, şi reînvăţarea lui, pentru cei care i-au citit publicistica în „Opere complete”.
Spectaculozitatea acestui interviu (în măsura în care este, într-adevăr, spectaculos) nu stă în meritul autorului (subsemnatul, adică), ci în forţa răspunsurilor lui Eminescu. Care sunt, aşa cum am precizat la început, riguros documentare, căci au fost extrase din publicistica marelui poet (cu excepţia ultimei replici din Scena II, care este inventată).
Sensul demersului de faţă este, cu alte cuvinte, acela de a restitui conştiinţei publice, într-o sinteză scenică, anvergura şi adâncimea gândirii eminesciene, atât de ocultată, deformată sau demonizată prin stereotipuri şi clişee ideologice, în funcţie de interesele politice ale momentului.
„Omul deplin al culturii române”- aşa cum l-a definit Constantin Noica – a avut, contrar verdictelor care l-au exilat într-o formula naționalistă, cea mai cosmopolită viziune politică asupra istoriei popoarelor, dar şi cea mai profundă iubire de ţara şi de poporul său, pe care le-a slujit necondiţionat, dar în cunoştinţă de cauză. Trag nădejde că „interviul” cu Mihai Eminescu va fi măcar o temă de „regândire”a celei mai slăvite şi mai blamate personalităţi naţionale din ultimele două secole.(Miron Manega).
Singurul artificiu literar pe care mi l-am permis este, de fapt, o tehnică de marketing al ideilor: întrebările formulate de jurnalistul care-i ia interviul… jurnalistului Eminescu sunt concentrate pe probleme din proxima actualitate: problema „maidanezilor”, CFR-ul, modificarea Constituţiei, libertatea presei, integrarea în Europa, chestiunea ungurească, chestiunea evreiască, pericolul rusesc, Basarabia, problema „cadavrului din debara”, Ortodoxia românească, în sine şi în context, Catedrala Mântuirii Neamului, corupţia din justiţie etc.
Inițiativa dramatizării aparține Asociației socio-culturale „Florești”, în colaborare cu Uniunea Generală a Sindicatelor din România. Din echipa care a participat la realizarea spectacolului mai fac parte Cristian Apostol-Popovici (regie tehnică și montaj) și Claudiu Manea (filmări).
Parteneri în acest demers sunt: Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, Uniunea Sindicatelor din Spitalele CFR, Asociația Culturală „Iancu Jianu” și revista CERTITUDINEA.
