Bulevardul Regina Maria este unul dintre cele mai nenorocite artere centrale ale Bucureştiului. Ce folos că începe din Piaţa Unirii – cea mai mare parte a sa este putredă şi părăginită.
Desigur, este şi vreun motiv pentru asta – şi-l înţeleg, dar nu-l accept. Motivul e clar: clădirile lăsate să se distrugă trebuie să aducă bani: şi pentru că nu aduc banii doriţi, se aşteaptă. Se aşteaptă să se vîndă la preţul dorit; se aşteaptă să cadă de la sine pentru a se stinge vreun scandal al demolării; aşa-i treaba pe la noi…
Cum laşi în spate Piaţa Unirii, ai pe stînga zidul faraonic al Mitropoliei; să mergi pe lîngă el îţi lasă o senzaţie de apăsare, de închisoare. Pe dreapta, după blocurile ce fac bordura ceuşistă a Centrului Civic, dai peste o clădire de birouri construită dinainte de Război, care a fost acum vreo zece ani reabilitată. Îmi pare rău că nu mai ţin minte cum arăta înainte, şi nu am nici poze la-ndemînă cu ea; încă şi-a păstrat ceva din ce-o făcea interesantă:
Imediat după, urmează ditai clădirea abandonată de cînd hăul:
Nici căsuţa de după n-are nic de noroc – zace abandonată de aşa de multă vreme, că am şi uitat. Nici cea de după clădirea cea nouă (bine, nu mai e aşa de nouă nici ea) a firmei „Top Line” nu are alt regim.
Dacă stăm deci să ne gîndim, pînă la intersecţia cu fostul segment al străzii Sfinţii Apostoli, acolo unde avem pe colţ o clădirea galbenă folosită, toate vechile case sînt abandonate. Trist, nu?
Mai apoi avem un Mega Image ridicat pe un vechi teren viran perpetuu, o grădiniţă de stat căutată…
… urmează patru rînduri de case; primele trei nu-s abandonate.
Ultima, în care odinioară a fost notariatul de stat al sectorului 4 şi apoi ceva administraţie a fondului imobiliar zace.
Vine intersecţia cu 11 Iunie, unde chiar dacă nu-s făţoase şi îngrijite, clădirile măcar sînt locuite, cu ceva spaţii comerciale vii la parter; nu te-apucă chiar urîtul pe-acolo.
Doi paşi mai încolo, la intersecţia cu Justiţiei, pe mîna dreaptă, casa aceasta, care în 2003 a fost întărită cu plasă şi beton – şi lăsată aşa – a fost de curînd pusă jos:
Pe mîna stîngă avem un loc viran mare, care se întinde între Justiţiei şi Poiana Florilor; se găsea aici o casă dărăpănată unde se aciuiaseră ţigani. Casa a fost demolată de aproape zece ani:
Din acest moment, bulevardul Regina Maria devine mai prietenos, mai civilizat; chiar şi clădirile mai uitate de vreme par – cît de cît – mai puţin înfricoşătoare.
Dăm şi peste un bloc recent care a înglobat o faţadă veche.
Ne apropiem tot mai mult de Rondul Coşbuc. Micile afaceri şi spaţii comerciale nu-s tocmai înfloritoare, dar măcar clădirile au beneficiat mai mult de pe urma lor.
Ultima clădire de dinaintea blocurilor din Centrul Civic e şi cea mai norocoasă din punct de vedere al readucerii la viaţă:
E un pic ciudat cînd vezi că, pe măsură ce te depărtezi de Centru, bulevardul ăsta arată din ce în ce mai bine şi mai îngrijit. De ce? De ce e proximitatea de Piaţa Unirii aşa de toxică – pentru că partea asta de Unirii stă prea mult în umbra popimii? Pentru că nici „Victoria Socialismului” nu-i decît un bulevard artificial, care nu atrage clienţi?
Sau pentru că – mai plauzibil – zona Rondului Coşbuc e mai vie, mai aproape de instituţii, firme? Poate de asta, pe măsură ce te vii încoace, oraşul pare mai aglomerat, mai vesel?
